Antena 3 CNN Actualitate Cumulul pensiei cu salariul de la stat, doar pentru pensii de până la 1.500 lei

Cumulul pensiei cu salariul de la stat, doar pentru pensii de până la 1.500 lei

Cumulul pensiei cu salariul de la stat, doar pentru pensii de până la 1.500 lei
Sursa foto: pensionari europeni
17 Mar 2009   •   08:07

Cumulul pensiei cu salariul plătit de stat va fi permis doar în cazul persoanelor care primesc o pensie în valoare de până la 1.500 lei, echivalent al unui salariu mediu brut pe economie, urmând ca pentru persoanele cu o pensie care depăşesc acest plafon să fie interzis cumulul celor două venituri.

Propunerea va fi lansată în dezbatere publică, pentru a fi transmisă Parlamentului spre aprobare, a anunţat, luni seara, premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

"Vrem să găsim o cale de echilibru şi atunci o soluţie propusă, după modelul existent în alte ţări europene, este acela de a spune: toţi pensionarii care câştigă sau care au o pensie până la valoarea unui salariu mediu brut pe economie, care înseamnă aproximativ 15 milioane de lei vechi, pot să cumuleze. Cei care sunt peste o asemenea soluţie, cred că nu putem să găsm decât o soluţie de a interzice cumulul dintre pensie şi salariu la stat", a spus Boc.

El a apreciat că o astfel de formulă nu va afecta pensionarii cu venituri foarte mici, printre care asistenţii maternali, profesorii şi medicii.


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Emil Boc premierul Romaniei
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close