Antena 3 CNN Actualitate Curse aeriene anulate din cauza vremii

Curse aeriene anulate din cauza vremii

Curse aeriene anulate din cauza vremii
Sursa foto: sursa: Twitter
30 Dec 2015   •   15:59

Compania aeriană naţională Turkish Airlines a anulat, miercuri, 142 de zboruri către şi din Istanbul şi a avertizat asupra unor restricţii în traficul aerian în zilele următoare din cauza viscolului, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Multe dintre cursele anulate sunt zboruri interne, dar şi rute precum Hamburg, Munchen, Milano şi Teheran au fost incluse pe lista zborurilor anulate.

"Ninsoarea care a fost estimată în Istanbul în data de 30 decembrie urmează să se înrăutăţească pe 31 decembrie", se precizează pe site-ul companiei.

"Din acest motiv, unele zboruri de pe aeroporturile Ataturk şi Sabiha Gokcen din Istanbul sunt anulate şi este foarte probabil să mai apară şi alte probleme legate de condiţiile meteorologice în zilele următoare", se anunţă în acelaşi comunicat al companiei.

Avertizări de viscol au fost emise şi pentru oraş, localnicii fiind sfătuiţi să nu iasă afară decât dacă este necesar, potrivit publicaţiei  Hurriyet Daily News.

Căderile de zăpadă sunt aşteptate de miercuri şi vor continua până pe 2 ianuarie.
Peste 1.000 de maşini de curăţare şi alte echipamente de dezăpezire sunt pregătite să intervină pentru a nu exista drumuri blocate, au anunţat autorităţile turce.

×
Subiecte în articol: zboruri anulate turkish airlines
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close