Antena 3 CNN Actualitate Cursele TAROM către Cluj şi Iaşi nu pot decola de pe Otopeni, din cauza unor defecţiuni

Cursele TAROM către Cluj şi Iaşi nu pot decola de pe Otopeni, din cauza unor defecţiuni

Potrit unor surse Antena 3, două avioane ale companiei TAROM ar avea probleme. Numeroase persoane sunt nevoite să aştepte până când defecţiunile tehnice se vor remedia. De asemenea, mai multe curse TAROM au întârzieri.

Cursele TAROM către Cluj şi Iaşi nu pot decola de pe Otopeni, din cauza unor defecţiuni
Sursa foto: Hepta
de Gina Vacariu    |    30 Iul 2021   •   19:34

Gina Vacariu, reporter Antena 3, a vorbit în exlusivitate la Antena 3, despre cursele TAROM pentru care s-au anunţat întârzieri.

"Avem două avioane defecte, conform surselor noastre acum, pe Aeroportul Otopeni. Este vorba despre avionul care trebuia să plece la Cluj la ora 18:40 şi avionul care trebuia să decoleze către Iaşi, la ora 18:20. Surse din cadrul companiei ne-au spus că se lucrează pentru a fi reparate aceste avioane. Încă nu ştim despre ce defecţiuni ar fi vorba.

Ni s-a transmis că ar fi nişte defecţiuni uzuale, că nu este nimic obişnuit. Nu ştim exact, urmează să obţinem mai multe informaţii. Sunt în jur de 300 de persoane în aceste momente care aşteaptă pe Aeroportul Otopeni. Trebuiau să plece cu aceste două avioane, spre Cluj şi Iaşi.

S-ar putea să fie foarte multe întârzieri pentru mai multe avioane ale TAROM. Până se vor repara aceste avioane se încearcă o rotaţie a aeronavelor. M-am uitat pe tabela de pe pagina de internet a Companiei Naţionale Aeroporturi. Sunt întârziate mai multe avioane ale TAROM în aceste clipe.

Este întârziat avionul de Cluj, Timişoara, Suceava, Iaşi, Atena, Munchen. De exemplu, avionul de Munchen trebuia să plece spre Germania la ora 17:55. Se estimează pe tabelă că va pleca la ora 19:25. Timişoara trebuia să plece la ora 18:54, iar estimarea este că va pleca la ora 20:40. Avionul de Cluj trebuia să plece la ora 18:05. Nu a plecat nici acum, nu se ştie când va pleca, nu apare nimic pentru această cursă", a transmis Gina Vacariu, reporter Antena 3.

 

×
Subiecte în articol: Tarom avioane Otopeni aeroport
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close