Antena 3 CNN Actualitate CCR decide dacă România intră în stare de alertă. Am putea avea trei zile fără nicio restricţie

CCR decide dacă România intră în stare de alertă. Am putea avea trei zile fără nicio restricţie

Curtea Constituțională va decide miercuri dacă OUG din 2004, privind reglementarea stării de alertă, este consituțională sau nu. ”Starea de alertă” a fost contestată zilele trecute la CCR de Avocatul Poporului. În cazul în care se va primi un verdict negativ, Guvernul nu va avea bază legală pentru a impune restricții. Pe de altă parte, Parlamentul va adopta azi o lege privind starea de alertă, însă legea va intra în vigoare abia luni.

CCR decide dacă România intră în stare de alertă. Am putea avea trei zile fără nicio restricţie
Sursa foto: hepta
13 Mai 2020   •   11:22

În cazul în care CCR va respinge ordonanţa de urgenţă din 2004 (OUG  21/2004), începând de vineri, pandemia ne va găsi într-un deşert legislativ: nu va exista lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă militară. Fiecare cetăţean se va autoguverna.

Starea de alertă e reglementată printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvernul Năstase în 2004. Ordonanţa de urgenţă din vremea lui Adrian Năstase (OUG 21/2004) a fost contestată la Curtea Constituţională abia zilele trecute de Avocatul Poporului, Renate Weber, fost europarlamentar ALDE. Aşadar, după 16 ani, aflăm dacă e constituţională sau nu.

Potrivit unor surse de la Palatul Victoria, Guvernul Orban se aşteaptă ca ordonanţa să fie respinsă de CCR. Dacă OUG 21/2004 pică la Curte, aşa cum se aşteaptă întreaga clasă politică, Guvernul Orban rămâne fără bază legală pentru a impune starea de alertă. Aşadar, joi-noapte starea de urgenţă expiră, iar de vineri e gol legislativ. Practic, România revine la normalitate profitând de lipsa unei legi. În disperare de cauză, Executivul a trimis luni la Parlament un proiect legislativ care detaliază măsurile stării de alertă. Altfel spus,  Guvernul a transformat în lege ordonanţa de urgenţă din 2004, cu unele adăugiri. 

Numai că, din punct de vedere juridic, e imposibil ca iniţiativa Guvernului să devină lege până joi-noapte, când expiră decretul prezidenţial privind starea de urgenţă.

Proiectul a trecut marţi de Senat, iar miercuri va fi adoptat rapid de Camera Deputaţilor, forul decizional. Însă orice proiect de lege, după adoptare, trebuie să mai stea două zile în Parlament, timp în care un partid politic poate să sesizeze CCR. Legea privind starea de urgenţă nu va fi cu siguranţă contestată la Curte, însă termenul de două zile trebuie respectat. Nu există excepţii. Aşadar, legea adoptată miercuri va fi trimisă vineri la Cotroceni pentru promulgare. Exact în prima zi de „libertate condiţionată”. Preşedintele va semna imediat decretul şi legea va ajunge la Monitorul Oficial. Însă şi aici intervine o barieră temporală. Potrivit Constituţiei, orice lege intră în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial. Nu există excepţii. Prin urmare, legea privind starea de urgenţă va intra în vigoare cel mai devreme lunea viitoare. Ce se întâmplă de vineri până luni? „Va fi haos. Dacă OUG din 2004 pică la CCR, vineri nu va exista stare de alertă din punct de vedere legal. Ar fi trebuit ca legea adoptată de Parlament să apară în Monitorul Oficial cel târziu luni-noapte. Deci termenul e deja depăşit”, explică avocatul Elenina Nicuţ.

Sursa: Adevărul 
 

×
Subiecte în articol: stare alerta
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close