Antena 3 CNN Actualitate Cutremur de 5,2 grade în România! La scurt timp au urmat două replici în Gorj | Mărturiile celor care au simţit seismele

Cutremur de 5,2 grade în România! La scurt timp au urmat două replici în Gorj | Mărturiile celor care au simţit seismele

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a avut loc luni la ora 16.58 în județul Gorj, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. La scurt timp au avut loc două replici cu epicentrul în Oltenia, Gorj. Ce spun românii care au simțit seismele.

Cutremur de 5,2 grade în România! La scurt timp au urmat două replici în Gorj | Mărturiile celor care au simţit seismele
Sursa foto: Getty Images
de Claudia Popovici    |    13 Feb 2023   •   17:32

Update 18:31. Imagini cu cutremurul de 5.2 pe scara Richter produs în Gorj, România

Cutremurul din Vulcan,HD

Posted by Gumi Dodi on Monday, February 13, 2023

"Doamne ferește! Cutremur... Ce senzație urâtă, înfricoșătoare!

Scaunul a pornit brusc în stânga și înapoi. Draperiile au trosnit și au început să se balanseze. Doar atât a fost destul pentru o sperietură și multe gânduri grele...Nu poți să nu te gândești la sărmanii oameni din Turcia și din Siria. Nu poți să scoți din șirul gândului: pandemie, război, cutremure...",

"Da s-a simțit si la noi in Micalaca",

"IN ALFA sa mișcat bine dulapurile cu vesela...",

"S-a simțit și la Lugoj!"

"Iar eu credeam ca am scapăt de cutremure daca m am mutat din Sud in Vest…", sunt câteva din mărturiile celor care su simţit cutremurul de 5,2 produs în Gorj, România

Doamne ferește! Cutremur... Ce senzație urâtă, înfricoșătoare! Scaunul a pornit brusc în stânga și înapoi. Draperiile au...

Posted by Lazar Faur on Monday, February 13, 2023

Update 17:53: Mărturiile românilor care au simțit cutremurul de 5,2 produs în Gorj România

"Au fost câteva secunde de panică, cel puțin pentru locuitorii din vestul țării. Spre exemplu, în localitatea Moșnița Nouă, înainte de acest cutremur, aș vrea să spun că am auzit câinii de pe întreaga stradă care erau extrem de agitați. Lătrau în continuare. Mulți dintre aceștia latră pur și simplu. Candelabrele din imobil au început să se miște. Colegul meu operator a avut senzația că laptopul la care lucra îi cade de pe masă. S-a simțit ca și când pică în gol. S-a creat o panică generală.

Oamenii de pe această stradă au ieșit inițial afară din curți. Cu toții s-au întrebat dacă a fost un cutremur sau dacă doar ei au simțit acest lucru. Asta pentru că în ultimele zile se vorbea extrem de tare despre cutremurul din Turcia. Acum, întrebarea care se află pe buzele tuturor este aceea dacă va fi o replică și cât de mare va fi aceasta.

Pentru că vorbim de un cutremur destul de mare, și anume 5.2 grade pe scara Richter, o valoare care nu a mai fost atinsă, cel puțin în partea de vest a țării. Atunci când vorbim de cutremur, pe în mediul online s-a creat o adevărată isterie. Unii dintre ei au ales să își părăsească locuințele, au ieșit în stradă, așa cum s-a întâmplat. Iată, și în localitatea Moșnița Nouă, unde s-a resimțit cutremurul.

Nimeni nu a primit mesaj prin RO-ALERT, spre exemplu, așa că oamenii nu știu cu exactitate cum trebuie să procedeze în astfel de cazuri. Este o situație care nu s-a mai întâlnit, cel puțin în partea de vest a țării, deși despre această zonă se știe că este cumva o zonă expusă cutremurelor, însă nicidecum un cutremur de suprafață de 15 kilometri iată, cu o magnitudine de 5.2 pe scara Richter", a spus jurnalistul Antena 3 CNN, Andreea Bolboros din Timişoara

Între timp, şi pe rețetele social media, românii care au simţit cutremurul de 5.2 produs în Gorj România vin cu mărturii cutremurătoare.

"S-a simțit oribil acest cutremur",

"Doamne, se misca canapeaua cu mine , mi-a căzut masa de călcat

"Groaznic sau mișcat toate  Dumnezeu să ne apere pe toți"

Sa simțit oribil acest cutremur

Posted by Popa Oana-Maria on Monday, February 13, 2023

Update 17:37 Cutremurul de 5,2 din România a fost urmat de 2 replici cu epicentrul în Oltenia, Gorj

Cutremurul a fost urmat de 2 replici de 2,4 grade pe scara Richter la o adâncime de 5 km și de 3.0 grade pe scara Richter la o adâncime de 15 km. Ambele replici au avut epicentrul în aceeași zonă seismică (Oltenia, județul Gorj)”, informează ISU Gorj.

În ziua de 13.02.2023, 17:21:14 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.0, la adâncimea de 15 km. Cutremurul s-a produs la 109km SV de Sibiu, 111km NV de Craiova, 146km V de Pitesti, 157km SE de Timisoara, 176km SE de Arad, 181km S de Cluj-Napoca, 206km V de Brasov, 208km E de Belgrade, 213km E de Zemun, 225km NE de Nis”, potrivit INFP.

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a avut loc luni la ora 16.58 în județul Gorj, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență (IGSU) după cutremurul de 5,2 produs luni după-amiaza în județul Gorj.

Update 17:30: Primar Drobeta Turnu Severin, despre cutremurul de 5,2 grade produs în Gorj, România

"S-a resimțit câteva secunde, am simțit că este cutremur. Important cel puțin până la acest moment n-am primit niciun fel de sesizare. Eu din fericire eram în maşină. Nu l-am simțit personal, dar m-au sunat și părinții, și prietenii, toată lumea. Până cum până acum am luat legătura cu cei care se ocupă.  Nu avem până în acest moment niciun fel de sesizări sau probleme pe această zonă. Severinul are expertizate 11 clădiri de risc pe zonă seismică", a spus Marius Creciu, primar din Drobeta Turnu Severin, la Antena 3 CNN. 

Update 17:20: IGSU, după cutremurul de 5,2: Nu au fost primite apeluri la 112 și nu au fost semnalate pagube

Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență (IGSU) după cutremurul de 5,2 produs luni după-amiaza în județul Gorj.

„În urmă cu puțin timp, în Oltenia, Gorj s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, la o adâncime de 15 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, a transmis IGSU.

Instituția transmite că, în cazul seismelor, sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.

„Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)”, a mai transmis IGSU.

Update 17:11 Mărturiile jurnaliștilor Antena 3 CNN la cutremurul de 5,2 produs în Gorj, România"A fost urât"

"Urât, urât ce s-a întâmplat, mai ales că eu locuiesc la etajul 9 într-un turn glisant, adică un cub de ciment. A pornit aşa ca o bufnitură. Eu am un seismograf care a început să bâzâie din toate părţile. M-am retras cu soţia în colțul ușii în locul cel mai protejat. Acum ne-am mai liniștiți. Pot să spun sincer cu mâna pe conștiință că ăsta m-a speriat", a spus  Vali Popovici, corespondent Antena 3 CNN în Caraş Severin

Cutremur de 5,2 grade în România! Seismul a fost resimțit în mai multe orașe

Potrivit INCDFP, cutremurul a avut loc la ora 16.58 în Oltenia, județul Gorj.

Acesta a avut magnitudinea de 5,2 și s-a produs la adâncimea de 15 kilometri.

Cutremurul s-a produs la 102 km de Sibiu, 107 km de Craiova, 137 km de Pitești, 166 km de Timișoara, 179 km de Cluj-Napoca, 183 km de Arad, 196 km de Brașov.

Oamenii s-au panicat, iar pe reţelele de socializare aceştia împart impresii despre ceea ce au simțit în timpul cutremurului. 

Mihai Diaconescu, seismolog INFP, despre cutremurul de 5,2 grade din România

"La Râmnicu Vâlcea s-a simțit în mod sigur. Epicentrul a fost la nord de Târgu Jiu la o adâncime de 15 km. Zona este cunoscută că produce din când în când cutremure de 4 şi 5. Iată a apărut şi unul de peste 5.

Nu există nicio legătură cu cutremurele produse în Turcia. Eventual cutremurele din partea sud-vestică pot să aibe legătură cu sistemele tectonice care există în Italia şi în zonele înconjurătoare", a spus Mihai Diaconescu, seismolog INFP, la Antena 3 CNN.

 

×
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close