Antena 3 CNN Actualitate Dacian Cioloș, întâlnire oficială cu Angela Merkel: România a îndeplinit condițiile pentru spațiul Schengen

Dacian Cioloș, întâlnire oficială cu Angela Merkel: România a îndeplinit condițiile pentru spațiul Schengen

2 minute de citit Publicat la 15:06 07 Ian 2016 Modificat la 15:06 07 Ian 2016
ccc.jpg
Premierul Dacian Cioloş se află, joi, într-o vizită oficială la Berlin, la invitaţia cancelarului german Angela Merkel, întrevederile aflate pe agendă vizând întărirea relaţiilor bilaterale cu Germania şi stabilirea obiectivelor comune pe agenda europeană, inclusiv migraţia şi politica externă a UE.

„Am discutat despre cooperarea în cadrul UE. Guvernul României dorește să facă din România un stat membru proactiv in procesul european. (...) România dorește să fie un partener activ cu Germania și să construiască pe această relație bilaterală foarte bună”, a declarat premierul Cioloș, la finalul întâlnirii cu Angela Merkel.

”Am discutat și despre faptul că România a îndeplinit condițiile de aderare la spațiul Schengen”, a adăugat premierul român.

Dacian Cioloș a mai precizat că, în cadrul discuțiilor cu Angela Merkel, a fost abordat și subiectul întâririi controlului la frontierele europene.


Vizita în Germania a premierului Cioloș a început cu ceremonia primirii oficiale cu onoruri militare a prim-ministrului Dacian Cioloş la sediul Cancelariei Federale, la ora 13:30 (ora României ) şi continuă cu o întrevedere cu cancelarul federal german Angela Merkel, urmată de un prânz de lucru şi de o conferinţă de presă comună la 14:45 (ora României). Pe agenda oficială, premierul are programată o întrevedere cu reprezentanţii grupului parlamentar de prietenie germano-român din Bundestag şi la 17:40 se va întâlni cu Stanislav Tillich, preşedintele Bundesrat.

Vizita oficială a lui Cioloş se va încheia după o întrevedere, programată la ora 19:00 (ora României) cu reprezentanţi ai diasporei din Germania, la sediul ambasadei României la Berlin.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, scopul vizitei este întărirea relaţiilor bilaterale cu Germania şi stabilirea obiectivelor comune pe agenda europeană, inclusiv temele aflate în atenţia Consiliului European desfăşurat la Bruxelles în luna decembrie 2015, respectiv migraţia şi politica externă a Uniunii Europene. Deplasarea oficială în Germania va fi, de asemenea, un prilej pentru a dezvolta relaţiile economice şi a definitiva o strategie pentru consolidarea contactelor cu mediile de afaceri.

Din delegaţia oficială condusă de premierul Dacian Cioloş fac parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, şi şeful Cancelariei primului-ministru Dragoş Tudorache.

Germania este primul partener comercial al României, cu care se derulează 1/5 din comerţul exterior al ţării noastre. Schimburile comerciale bilaterale au crescut în medie cu 8-10% în cursul ultimilor 6 ani. În 2014 s-a atins nivelul record de 21,3 miliarde euro (din care exportul românesc 10,1 miliarde euro, iar cel german 11,2 miliarde euro). Potrivit datelor statistice ale BNR din 30.09.2015, Germania este unul dintre principalii investitori în economia românească (cca. 7 miliarde euro).

×
Parteneri
x close