Antena 3 CNN Actualitate Daily Income. CFR, între ameninţarea grevei şi lipsa banilor

Daily Income. CFR, între ameninţarea grevei şi lipsa banilor

Daily Income. CFR, între ameninţarea grevei şi lipsa banilor
16 Apr 2014   •   10:08
În câteva zile, sute de mii de români vor umple gările din ţară în aşteptarea trenurilor care să-i ducă în vacanţa de Paşte. Şi pentru că se aşteaptă la un număr crescut de călători, CFR a anunţat suplimentarea traficului cu 17 trenuri Regio si InterRegio, de joi până pe 5 mai.

Curând însă, este posibil ca trenurile să nu mai circule deloc. Sindicatele din transporturi ameninţă cu greva începând din 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă. Sindicaliştii au primit din partea conducerii companiei o notificare prin care sunt anunţaţi că vor fi daţi afară 2300 de angajaţi, pentru care s-au pregatit plăţi compensatorii în valoare totală de 16,8 milioane de lei.

Aşadar, românii care vor merge cu trenul vor avea nevoie de multă răbdare, având în vedere ameninţarea grevei, dar şi starea precară a infrastructurii feroviare. An de an, autorităţile s-au plâns că nu sunt bani pentru modernizarea liniilor sau legi pentru a stopa furturile.

Planuri face fiecare ministru care ajunge în fotoliul de la Transporturi, însă România nu prea a reuşit să atragă investiţii şi nici privatizările nu au sorţi de izbândă.

Acum trenurile circulă cu putin peste 40 de kilometri pe oră, iar unele călătorii durează mai mult ca înainte de 1989, pentru ca viteza medie a scăzut cu 20 de km pe oră. În ritmul în care se repară acum şinele de cale ferată, adică aproximativ 15 kilometri pe an, abia peste 500 de ani am putea spera ca vor fi gata cei 8.000 de kilometri care au nevoie urgentă de reparaţii.

Un prim pas a fost totuşi făcut. Guvernul a semnat un memorandum cu China pentru începerea liniei feroviare de mare viteză pe ruta Constanţa Ungaria şi modernizării inelului feroviar Bucureşti. Dacă toate proiectele cu China se materializează, investiţiile s-ar apropia de 20 de miliarde de euro.

Mircea Coşea: Ministerul Transporturilor nu a avut niciodată o strategie bine pusă la punct


"După 1989, transportul pe căile ferate a intrat într-un con de umbră. Înainte era o prioritate, noi am avut o producţie foarte bine cotată de locomotive diesel electrice, de locomotive electrice, am avut o licenţă celebră Brown Boveri. După `89, (...) transportul auto a devenit o afacere foarte rentabilă, mai ales cu microbuze care nu au capacitatea de control a biletelor", a explicat profesorul Mircea Coşea.

"Ministerul Transporturilor, sub toate guvernările, nu a avut niciodată o strategie bine pusă la punct privind balanţa transporturilor, adică raportul dintre transportul aerian, auto, pe căile ferate, naval", a adăugat Mircea Coşea, invitat în emisiunea Daily Income.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close