Antena 3 CNN Actualitate Daily Income. Inovaţia, cea mai profitabilă investiţie

Daily Income. Inovaţia, cea mai profitabilă investiţie

Daily Income. Inovaţia, cea mai profitabilă investiţie
Sursa foto: Foto: www.zdnet.com
25 Iun 2014   •   09:55
Deşi inovaţia e asociată mai mult cu tehnologia sau cu cercetarea ştiinţifică, aceasta este legată şi de managementul operativ sau organizaţional al companiilor. Beneficiile, în timp, sunt absolut uriaşe. Totuşi, în România, nu doar că încă se investeste de şase ori mai puţin decât ar trebui, dar nici companiile nu sunt dispuse să se asocieze şi n-au învăţat să colaboreze pe proiecte. Succesele în domeniu devin astfel punctuale, individuale, dar şi greu de multiplicat.

România concurează cu succes ţări cu tradiţie la capitolul inovaţie. Iar un exemplu în acest sens este Ionuţ Budişteanu, tânărul care a inventat maşina autonomă, dotată cu radar 3D şi cameră video pentru a identifica benzile din trafic, curbele, celelalte maşini participante la trafic şi chiar şi pietonii.

Ionuţ a creat acest concept de automobil ieftin, care ar costa doar 4.000 de dolari dacă s-ar produce în serie. Pentru această invenţie, românul a primit marele premiu la un concurs internaţional la care au participat 1600 de tineri.

Un proiect asemănător cu cel al lui Ionuţ Budişteanu a avut si compania americană Google, care a lansat deja prototipul de masina care se conduce fara sofer, programata sa apara pe şosele in urmatorii ani. E o maşina fără volan şi pedale, în care încap două persoane şi care este condusă de un computer care se foloseşte de o mulţime de senzori.

De altfel, Google şi Tesla Motors l-au ofertat pe românul Ionuţ Budişteanu, însă acesta a refuzat să plece din ţară pentru că vrea să facă performanţă în România.

"Inovaţia ţine de structură, ordine, de un cadru foarte bine pregătit", a declarat Ion Udrea, consultant în managementul inovaţiei, invitat la Daily Income.

 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close