Antena 3 CNN Actualitate Dâmboviţa. S-au pârlit ei, în loc să pârlească porcul

Dâmboviţa. S-au pârlit ei, în loc să pârlească porcul

Dâmboviţa. S-au pârlit ei, în loc să pârlească porcul
Sursa foto: Foto: Antena 3
12 Dec 2010   •   13:44

Doi bărbaţi din Dâmboviţa care vroiau să pârlească un porc au ajuns la spital cu arsuri pe faţă şi pe corp dupa ce improvizaţia folosită la butelie a avut scăpări de gaze.  Flăcările au ajuns şi la un hambar cu fân, dar focul a fost stins repede de pompieri, înainte să se extindă şi la restul gospodăriei.

Cei doi au venit de dimineaţă să-şi ajute rudele la tăierea porcului. Dupa ce l-au înjunghiat, au vrut să-l pârlească. Au folosit o butelie cu gaze şi un arzător care se pare că a fost defect.

Scăpările de gaze s-au aprins şi suflul exploziei i-a cuprins pe cei doi bărbaţi. Unul dintre ei a ajuns la spital cu arsuri de gradul unu pe faţă şi pe mâini. După ce i-au acordat îngrijiri medicale, medicii au decis să-l interneze pe bărbatul de 51 de ani.

Poliţiştii, împreună cu pompierii au deschis o anchetă pentru a stabilii care a fost cauza incidentului.

 


×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close