Antena 3 CNN Actualitate Daniel Constantin: Intrarea politicienilor în agricultură este un semnal bun, sper să nu fie demagogie

Daniel Constantin: Intrarea politicienilor în agricultură este un semnal bun, sper să nu fie demagogie

Daniel Constantin: Intrarea politicienilor în agricultură este un semnal bun, sper să nu fie demagogie
de M.T.    |    29 Noi 2013   •   17:10

Intrarea politicienilor în agricultură este un semnal foarte bun, care arată că acesta este un domeniu din care se poate câştiga în următorii ani, a declarat, vineri, la Palatul Parlamentului, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Mă bucur că sunt din ce în ce mai mulţi politicieni care intră în agricultură. Este o recunoaştere indirectă, ca să spun aşa, a faptului că agricultura are viitor, că s-au făcut progrese în agricultură şi am reuşit să aducem agricultura să fie văzută cu adevărat ca un domeniu în care se poate câştiga, în care se poate investi cu siguranţă în anii următori”, a spus ministrul.

„Sper ca toate aceste investiţii, indiferent de numele politicianului, să nu se facă doar din demagogie politică, să se facă cu adevărat în scopul de a lucra terenul, de a crea locuri de muncă, de a crea într-un final creştere economică”, a adăugat Constantin.

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a achiziţionat, în luna septembrie a acestui an, mai multe parcele de teren, de mărimi diferite, cu o suprafaţă totală de 290,41 de hectare în comuna Nana, judeţul Călăraşi, de la firma SC Berfige SRL, cu sediul în Bucureşti.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, preţul de vânzare a fost de 5.844.864,25 lei.

De asemenea, deputatul PDL Elena Udrea a anunţat, recent, că intenţionează să investească în agricultură prin achiziţionarea de teren agricol.

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close