Antena 3 CNN Actualitate Daniel Constantin: Nu vor exista măriri de taxe în următorii ani

Daniel Constantin: Nu vor exista măriri de taxe în următorii ani

Daniel Constantin: Nu vor exista măriri de taxe în următorii ani
Sursa foto: Foto: Facebook
16 Dec 2016   •   14:50

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat vineri că nu vor exista măriri de taxe şi impozite în România în următorii ani iar pentru zona de investiţii, alocarea va fi de 6% din PIB. 

Constantin a precizat, într-o conferinţă de presă, că aceste măsuri au fost discutate şi compatibilizate cu PSD în programul de guvernare şi urmează să fie aplicate în actul de guvernare. 

"După discuţia pe care am avut-o aseară cu dl Liviu Dragnea şi conducerea PSD, am trecut la primul pas în colaborarea noastră - la compatibilizarea program de guvernare. Am avut deja o primă întâlnire, vom avea mai multe întâlniri. Echipele noastre vor lucra", a explicat Constantin. 

El a arătat că ALDE a susţinut să nu existe măriri de taxe şi impozite în următorii ani, iar pentru zona de investiţii să se aloce 6% din PIB începând cu 2017. 

"Nu vor exista măriri de taxe şi impozite în România următorilor ani. Din contră, principiul liberal pe care am încercat să le implementăm de relaxare fiscală, de a da o gură de oxigen economiei româneşti, va fi implementat. Al doilea lucru esenţial: în campania electorală, ALDE a propus ca România să adere la un Pact de investiţii. Ne-am asigurat în discuţiile cu dl Dragnea că zona de investiţii (...) va fi repornită în anul 2016 şi pe viitor. Vom avea minim din 6% din PIB pentru zona de investiţii, aşa se va întâmpla începând cu 2017, deci există o compatibilitate pe liniile majore", a adăugat Constantin. 

Investiţiile vor fi în domeniul energiei, agriculturii, educaţiei, sănătăţii, mediului şi infrastructurii, a menţionat Constantin. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Daniel Constantin taxe impozite
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close