Darius Vâlcov susţine că este de acord să fie supus la detectorul de minciuni

de A.M.P    |    01 Apr 2015   •   22:16
Darius Vâlcov susţine că este de acord să fie supus la detectorul de minciuni Foto: Agerpres

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov a susţinut în instanţă că este de acord să fie supus la detectorul cu minciuni, considerând că nu există nicio probă relevantă împotriva lui la dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, informează Agerpres.

Informaţia apare în motivarea deciziei din data de 26 martie, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Darius Vâlcov.

"Totodată, arată că, dacă există vreo dovadă că ar fi săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, să îi fie aplicată pedeapsa cea mai drastică, precizând faptul că acceptă inclusiv supunerea la detectorul de minciuni, chiar dacă nu există o probă relevantă în cauză", este declaraţia dată de Vâlcov în instanţă pe data de 26 martie, potrivit motivării.

Pe 31 martie, surse judiciare au declarat că Darius Vâlcov a cerut la DNA încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, însă a fost refuzat de procurorul de caz.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari.

 

Parteneri
x close