Antena 3 CNN Actualitate Datoriile la taxe și impozite mai mici de 40 lei, anulate pentru unii bucureșteni

Datoriile la taxe și impozite mai mici de 40 lei, anulate pentru unii bucureșteni

Contribuabilii, persoane fizice și persoane juridice, care nu mai figurează cu bunuri mobile și imobile înregistrate în evidențele fiscale ale Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 6 vor fi scutiți de plata datoriilor sub 40 lei.

Datoriile la taxe și impozite mai mici de 40 lei, anulate pentru unii bucureșteni
Sursa foto: Pixabay
de Mia Lungu    |    06 Ian 2022   •   17:24

Este vorba despre 225 de persoane fizice și 24 juridice care au debite între 0,01 lei și 40 de lei, majoritatea fiind sub 1 leu. În general, este vorba despre resturi de plată rămase din reglări de roluri fiscale.

Decizia a fost luată întrucât urmărirea și executarea silită a acestora necesită cheltuieli care depășesc cuantumul datoriilor. În cazul de față vorbim despre un total de 1.281,10 lei pentru persoane fizice și de 228, 92 lei pentru cele juridice.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea anulării creanțelor fiscale restante mai mici de 40 lei, aflate în sold la data de 31.12.2021, a fost votat joi, 6 ianuarie, în cadrul ședinței Consiliului Local Sector 6.

×
Subiecte în articol: taxe si impozite datoriile anulate sector 6
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close