Antena 3 CNN Actualitate De ce se vopsesc copacii, cu var, primăvara. Obiceiul ar fi mai nou decât credeam

De ce se vopsesc copacii, cu var, primăvara. Obiceiul ar fi mai nou decât credeam

Scriitorul Vasile Ernu a explicat de ce românii vopsesc cu var, copacii, primăvara. Se pare că obiceiul ar data din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

De ce se vopsesc copacii, cu var, primăvara. Obiceiul ar fi mai nou decât credeam
Sursa foto: Agerpres
de Ioana Mircea    |    19 Apr 2023   •   09:15

Vasile Ernu, scriitor român, a explicat pe pagina sa de Facebook, de ce popoarele din estul Europei aleg să văruiască trunchiul copacilor, primăvara, spre deosebire de cele din vest. El a precizat că acest ritual a apărut în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

"În fiecare primăvară pe tot cuprinsul fostului Imperiu copiii, țăranii, muncitorii şi birocrații ieșeau la văruit copaci, stâlpi şi borduri. Am făcut-o toţi cei născuţi acolo, am făcut-o şi eu cel puţin 15 ani. Istoria spune că înainte de război acest ritual nu exista.

Citește și: Cum se stropesc pomii fructiferi în luna aprilie, pentru o recoltă mai bogată

Că la bază el este un ritual apărut în cel de al Doilea Război Mondial. Cu o funcție practică, administrativ pragmatică - să se ghideze mai uşor în noapte tehnica de război. Bordura, copacul alb e uşor de urmărit în drumul de noapte. Rezultatul fiind practic şi ieftin a făcut ca după cel de Al Doilea Război Mondial administrația să apeleze la el.

Era o formă ieftină de marcaj - estetică şi în timp se pare că şi utilă: zeama aceea de var avea multiple funcții. Mai ales că varul deja avea o întrebuințare largă în case pe criterii medical-sanitare şi agricultură", a explicat scriitorul.

Vasile Ermu a spus că această acțiune de a vărui copacii a devenit o tradiție și din acest motiv, românii continuă să văruiască în fiecare primăvară copacii. Însă, el crede că acest obicei va dispărea în doar câțiva ani.

"Eu chiar aş încuraja esticii când se mută stau compact în vest pe la Torino, Paris sau Londra - să-şi văruiască copacii: aici suntem noi. Şi? Aşa ne marcăm noi cu var teritoriul.

Oricum în câţiva ani tradiția asta va dispărea - se schimbă materia și se dizolvă diversitatea materiei - şi toate drumurile vor arăta identic iar zeama albă de var va deveni zeama de CocaCola sau mai ştiu eu ce ingredient universal identic", a spus acesta pe pagina sa de Facebook.

×
Subiecte în articol: copaci var
Parteneri
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București
x close