x close

Decizie importantă anunțată de TAROM

23 Iun 2016   •   12:15
Decizie importantă anunțată de TAROM

Guvernul a adoptat, miercuri, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2016 al Tarom, care a fost întocmit pe baza planului de administrare şi a planului de management, documente al căror obiectiv este creşterea performanţelor economice în condiţiile întăririi disciplinei financiare.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, planul de administrare a fost aprobat de AGA în decembrie 2012, iar planul de management a fost aprobat de Consiliul de Administraţie în martie 2013.

"Veniturile totale pentru acest an sunt estimate la 1.527,808 milioane lei, în creştere cu 8,91% faţă de preliminatul anului precedent. Această creştere este determinată de majorarea veniturilor din exploatare cu 12,58%. Veniturile obţinute din transport pasageri şi cargo pe curse regulate sunt estimate la 1.307,018 milioane lei", se spune în comunicat.

Guvernul precizează că, în 2016, Tarom are în vedere deschiderea a două noi curse/destinaţii către Hamburg şi Alicante, creşterea numărului de ore de zbor cu 6,17% şi a numărului de pasageri cu 6,08%, comparativ cu programul operat în 2015.

Totodată, în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2016 se estimează o sumă totală a cheltuielilor de 1.534,619 milioane de lei, din care cheltuielile destinate activităţii de exploatare sunt de 1.447,686 milioane de lei, estimările fiind realizate având în vedere parcul de aeronave aflat în exploatarea companiei, volumul prestaţiei rezultat din programul de operare propus, precum şi necesităţile desfăşurării activităţii companiei.

Cheltuielile cu personalul sunt estimate la 215,210 milioane de lei, cu 7,86% mai mari decât cele preliminate anul trecut. Numărul de personal prognozat la sfârşitul acestui an este 2.083 de salariaţi, comparativ cu 2.110 posturi prevăzute în statul de funcţii, iar numărul mediu de personal este de 1.923 de salariaţi. Câştigul mediu lunar pe salariat este de 5.742,41 lei.

Compania estimează că va înregistra în 2016 pierderi de 6,8 milioane de lei, cu 34,48 milioane lei mai mici decât pierderile prognozate anul trecut, şi are prevăzută la creanţe restante suma de 3.250 milioane lei, în scădere faţă de anul anterior, când a avut 3.300 milioane lei, se mai spune în comunicat.

Conform sursei citate, Tarom a prezentat Guvernului principalele măsuri şi iniţiative strategice avute în vedere pentru 2016, între care se numără înlocuirea în operare a aeronavelor A310 şi optimizarea flotei narrow body, scoaterea din exploatare comercială şi valorificarea aeronavelor A310, dar şi evaluarea înlocuirii aeronavelor ATR 42/72 cu aeronave JET de capacitate apropiată cu ATR.

O altă măsură vizează implementarea sistemului informatic integrat al companiei Tarom, având în vedere că actualul sistem informatic configurat la nivelul anilor 2000, nu permite luarea deciziilor în timp real, în concordanţă cu realităţile pieţei concurenţiale.

Totodată, sunt avute în vedere şi servicii de consultanţă strategică. Pentru luarea unei decizii privind înnoirea flotei Tarom şi operarea în condiţii de eficienţă a rutelor a fost iniţiată o procedură de licitaţie pentru contractarea de servicii de consultanţă strategică şi consultanţă în restructurarea operaţională şi financiară, potrivit comunicatului.

În plus, Tarom are în vedere îmbunătăţirea serviciilor oferite pasagerilor, dar şi restructurarea companiei. În primă etapă se vor face modificări ale structurilor organizatorice de natură să îmbunătăţească şi să fluidizeze procesele decizionale ale companiei, urmând ca ulterior să fie continuate demersurile. Ca urmare a cooptării în Bordul Director a noilor membri angajaţi cu contract de mandat conform OG 109/20011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, s-a demarat analiza restructurării comerciale, operaţionale şi a resurselor umane, se mai arată în comunicatul citat.

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

Tarom avioane Flota schimbare
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati
×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT