Antena 3 CNN Actualitate Prima declarație a criminalului fetiței din Botoșani: ”Îmi pare rău, eram băut”

Prima declarație a criminalului fetiței din Botoșani: ”Îmi pare rău, eram băut”

Criminalul din Botoșani a făcut prima declarație, după ce a fost prins de polițiști. Individului îi pare rău de ceea ce a făcut și susține că era băut în momentul în care a comis fapta.

de Paul Ciurari    |    25 Mai 2024   •   16:06

Individul dă vina pe alcool pentru ceea ce s-a întâmplat și spune că știa că era căutat, iar din acest motiv s-a ascuns toată noaptea într-o pădure, iar astăzi, înainte să fie prins, se îndrepta spre casă pentru a se preda, însă, de fapt, acesta se ascundea în vegetație.

Polițiștii au fost nevoiți să folosească două focuri de armă în plan vertical pentru a-l putea prinde, însă acesta a încercat în continuare să fugă.

În prinderea bărbatului a fost folosit un câine de luptă, mai multe drone, dar și un elicopter.

În cele din urmă, individul de 32 de ani a fost imobilizat de polițiști și încătușat, apoi dus la audieri.

Acum, bărbatul a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, acolo unde dă declarații în fața procurorilor. Cel mai probabil, va fi pus sub acuzare pentru omor și viol.

În momentul în care a intrat în Parchet, bărbatul de 32 de ani a spus că regretă ceea ce a făcut și pune totul pe seama consumului de alcool.

Întreaga comunitate este șocată și revoltată de întreaga situație.

”Cunosc foarte bine familia, cunosc și persoana. Ei sunt puțin mai conflictuali, mai consumau alcool, făceau scandal, dar nu ne așteptal la o asemenea tragedie”, a spus unul voluntarii care s-au alăturat acțiunii de găsire a individului.

”În urmă cu puțin timp, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat și prins de către polițiști.

Acesta a fost văzut în timp ce se îndrepta spre locuința sa, în vegetația din apropierea acesteia, a fost localizat de către polițiști și s-a pornit în urmărirea sa. În scurt timp, a fost prins și imobilizat, au fost executate și două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau alte pagube”, au transmis oficialii IPJ Botoşani.

 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Momentul impactului mortal dintre autocarul plin cu copii și un autoturism
x close