Antena 3 CNN Actualitate Declaraţii explozive: "Singurul beneficiar al aducerii lui Omar Hayssam în ţară este SIRIA"

Declaraţii explozive: "Singurul beneficiar al aducerii lui Omar Hayssam în ţară este SIRIA"

Declaraţii explozive: "Singurul beneficiar al aducerii lui Omar Hayssam în ţară este SIRIA"
Sursa foto: Foto: Agerpres
23 Iul 2013   •   18:42

Singurul beneficiar al aducerii lui Omar Hayssam în ţară este Sira, a declarat Ahmed Jaber, un jurnalist român de origine palestiniană, în ediţia de marţi a emisiunii "100 de minute", de la Antena 3

Jaber a reiterat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, Omar Hayssam nu a fost niciodată închis în Siria şi că întreaga operaţiune de aducere a sa în ţară a fost una dorită de regimul sirian, nu cerută de statul român.

"Conform presei arabe, singurul beneficiar al aducerii lui Hayssam este regimul din Siria", care, acuzat fiind de acte teroriste, acum poate susţine că a trimis un terorist în România, a declarat jurnalistul Ahmed Jaber.

Jurnalistul de origine palestiniană a mai afirmat că bâlbâiala autorităţilor române cu privire la acest caz este una regizată, creată pentru a câştiga timp.

"Sunt zgomote pentru a câştiga timp să pună ordine în anumite dosare Omar Hayssam", a mai spus jurnalistul.

×
Subiecte în articol: Omar Hayssam 100 de minute
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close