Antena 3 CNN Actualitate Imagini în premieră: Unde sunt ținute vaccinurile expirate, pentru care statul a plătit sute de milioane de euro

Imagini în premieră: Unde sunt ținute vaccinurile expirate, pentru care statul a plătit sute de milioane de euro

Jurnaliștii Antena 3 CNN au descoperit locul în care zac sute de milioane de euro. Contravaloarea vaccinurilor comandate de statul român, pe care nu le vrea nimeni.

de Mădălina Mihalache    |    28 Sep 2022   •   16:09

Statul a plătit nu doar să le cumpere, ci va plăti și să le distrugă. Iar sumele nu sunt neglijabile.  

Majoritatea vaccinurilor care se află în depozitul Unifarm au expirat deja sau vor expira în scurtă vreme.  

Ușa camerei unde sunt păstrate dozele de vaccin este securizată, iar temperatura din interior este de –18,8 grade Celsius.  

România plătește de două ori dozele de vaccin anti-COVID pe care nu le-a folosit, anunță Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS): sunt peste 8.000.000 de doze de vaccin care au fost deja achitate. Toate vor fi distruse, pentru că altă soluţie nu există pentru ele.

"Nu mai există niciun fel de interes, şi nu mă refer doar la interesul populaţiei, mă refer inclusiv la interesul oricui, fie să le cumpere, fie să le primească gratis. 

Deci nimeni nu vrea să le primească nici măcar gratis. Când expiră, trebuie să le distrugem", a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Operaţiunea de distrugere va însemna costuri suplimentare, pentru că Ministerul Sănătăţii va trebui să o plătească.

"Se confirmă, încă o dată, ceea ce FACIAS spune de mai multe luni, că achizițiile de vaccinuri au fost făcute pe baza unor estimări nerealiste sau, mai rău, servind unor alte interese.

Astfel, România nu doar că a suportat costurile de achiziție pentru milioane de doze care s-au dovedit a fi inutile ci va trebui și să suporte toate cheltuielile pentru distrugerea dozelor expirate. Practic, o afacere păguboasă de două ori pentru români și pentru România", spune FACIAS. 

FACIAS a solicitat renegocierea contractelor și a acționat în instanță Ministerul Sănătății, pentru a obliga instituţia să oprească achiziția iresponsabilă de vaccinuri și, totodată, a sesizat DNA după ce oficiali din Ministerul Sănătății au negat, într-un înscris oficial, existența contractelor de achiziție pentru vaccinuri.

"Încă din luna mai 2022, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a cerut renegocierea contractelor și oprirea achizițiilor inutile în ceea ce privește vaccinurile. 

Autorităţile nu au luat nicio măsură în acest sens, iar FACIAS a acționat în instanță Ministerul Sănătății, pentru a obliga instituţia să oprească achiziția iresponsabilă de vaccinuri anti-COVID. 

În plus, a solicitat tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de achizițiile publice prin care s-au risipit sute de milioane de euro pe un număr de vaccinuri mult peste necesarul real.

De asemenea, comunicările oficiale dintre FACIAS și Ministerul Sănătății s-au dovedit a fi problematice, în sensul că instituția a oferit informații FALSE la unele dintre întrebările pe care le-am adresat, ceea ce ne-a determinat să sesizăm DNA, împotriva funcționarilor din Ministerul Sănătății care au semnat o adresă oficială în care neagă existența unor contracte încheiate cu furnizorii de vaccinuri împotriva COVID-19.

Semnatarii adresei au atestat împrejurări nereale privind inexistența acestor contracte, consecutiv acțiunii de includere a informațiilor despre aceste contracte în categoria celor clasificate/confidențiale, în scopul ascunderii încălcării legii de către oficialii care au încheiat respectivele contracte dezavantajoase pentru statul român", mai spune FACIAS.

×
Subiecte în articol: vaccinuri
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close