Antena 3 CNN Actualitate Deputatul PSD Marian Ghiveciu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Deputatul PSD Marian Ghiveciu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Deputatul PSD Marian Ghiveciu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Sursa foto: Foto: marianghiveciu.ro
de N.B.    |    22 Dec 2011   •   16:42

Deputatul PSD Marian Ghiveciu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. În acelaşi dosar au fot trimişi în judecată şi Nicolae Costach şi Dumitru Borcan.

Marian Ghiveciu, administrator al mai multor societăţi comerciale la momentul comiterii faptelor, este acuzat de procurorii DNA de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă calificată, informează Mediafax.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2005-2006, la instigarea inculpatului Marian Ghiveciu, inculpaţii Dumitru Borcan (şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei - judeţul Buzău) şi Costache Nicolae (director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău), ar fi contribuit la eliberarea în mod nelegal a două titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potenţial imobiliar, datorită vecinătăţii cu drumul european, în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite să primească acele titluri de proprietate.

Persoanele care deţineau titluri de proprietate pentru terenurile respective, emise anterior în mod legal, au fost prejudiciate cu suma totală de 1.956.010 lei. Totodată, avantajul patrimonial realizat în modalitate descrisă este de 3.247.945 lei, reprezentând valoarea reală a terenurilor obţinute în baza actelor de proprietate emise nelegal şi cumpărate de Marian Ghiveciu.

Deputatul PSD este cel care l-a învins pe actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, la alegerile din Colegiul 19 în judeţul Buzău.


×
Subiecte în articol: deputat Buzau Catalin Predoiu
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close