Antena 3 CNN Actualitate Deputatul Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar, în dosarul în care apare numele cumnatului premierului Ponta

Deputatul Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar, în dosarul în care apare numele cumnatului premierului Ponta

Deputatul Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar, în dosarul în care apare numele cumnatului premierului Ponta
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    25 Feb 2015   •   11:56
Deputatul Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins contestaţia făcută de Ghiţă la măsura impusă de DNA ca nefondată. 
 
Procurorii DNA Ploieşti au dispus săptămâna trecută începerea urmăririi penale sub control judiciar faţă de Sebastian Ghiţă, în dosarul în care apare şi numele cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu
 
Deputatul este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat. Ghiţă este obligat să se prezinte periodic la poliţie şi nu are voie să părăsească ţara. 

Şi deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, sunt cercetaţi în acelaşi dosar tot sub control judiciar.
 
Toţi sunt acuzaţi că au intervenit pentru acordarea contractului de modernizare a reţelei de canalizare din Comarnic.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close