Antena 3 CNN Actualitate Descentralizarea aduce concedieri. Aproximativ 10% din angajaţii structurilor din teritoriu vor fi daţi afară

Descentralizarea aduce concedieri. Aproximativ 10% din angajaţii structurilor din teritoriu vor fi daţi afară

Descentralizarea aduce concedieri. Aproximativ 10% din angajaţii structurilor din teritoriu vor fi daţi afară
de M.T.    |    05 Noi 2013   •   08:00

Aproximativ 10% dintre cei care fac parte din structurile din teritoriu vor fi daţi afară odată cu procesul de descentralizare şi de reorganizare administrativă.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a ajuns la această decizie după discuţiile pe care le-a avut cu Fondul Monetar Internaţional.

Chiţoiu susţine însă că este foarte important să nu fie depăşit numărul de personal bugetar din prezent în salarizare.

„Am discutat şi am spus că, în procesul de descentralizare şi de reorganizare administrativă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, să putem să reducem cu cel puţin 10% numărul de personal de la structurile care se reorganizează. Dar nu este o ţintă, un număr de personal bugetar care să se reducă. Avem ca obiectiv, să nu uităm, să nu depăşim numărul de personal bugetar din prezent în salarizare”, a declarat Chiţoiu.

×
Subiecte în articol: descentralizare concedieri Daniel Chitoiu
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close