Antena 3 CNN Actualitate Descinderi la 36 de locuinţe pentru găsirea unor hackeri: 20 de suspecţi, reţinuţi

Descinderi la 36 de locuinţe pentru găsirea unor hackeri: 20 de suspecţi, reţinuţi

Descinderi la 36 de locuinţe pentru găsirea unor hackeri: 20 de suspecţi, reţinuţi
10 Mai 2010   •   15:50

Hackerii români au reuşit performanţa de a înşela Banca Naţională a Americii şi au creat un prejudiciu de peste un milion de dolari mai multor cetăţeni de peste ocean. Procurorii români au demarat o anchetă, în cadrul căreia 36 de locuinţe din Constanţa, Bucureşti şi Harghita au fost percheziţionate.

Descinderile au fost făcute simultan, la domiciliile mai multor suspecţi. Procurorii au dovezi că membrii unui grup de criminalitate informatică au prejudiciat mai mulţi clienţi ai Băncii Naţionale a Americii, cu peste un milion de dolari.

Românii au lucrat ca la carte, metodele fiind cele consacrate deja în rândul hackerilor - clonarea unor site-uri şi operaţiuni de phishing.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în urma percheziţiilor 20 de persoane au fost ridicate şi duse la audieri la sediul DIICOT Constanţa. În paralel, au fost făcute percheziţii şi în judeţul Harghita dar şi în Capitală.

Antena 3

×
Subiecte în articol: perchezitii hackeri DIICOT
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close