x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Descoperire arheologică importantă în curtea Universității din București

de 07 Dec 2017   •   13:16
Descoperire arheologică importantă în curtea Universității din București 16
Foto: Freeimages

În urma săpăturilor arheologice din curtea Universităţii din Bucureşti, specialiştii au descoperit ziduri vechi de peste 300 de ani care au aparţinut primei şcoli de învăţământ superior din Ţara Românească, înfiinţată, în 1694, de Constantin Brâncoveanu.

Specialiştii din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti, ai Institutului de arheologie ''Vasile Pârvan'' şi cadre didactice ale Facultăţii de Istorie au descoperit ziduri vechi de peste 300 de ani care au aparţinut primei şcoli de învăţământ superior din Ţara Românească, înfiinţată în 1694 de Constantin Brâncoveanu, scrie descopera.ro.

De asemenea, în urma săpăturilor au fost descoperite și ziduri vechi ale clădirii Universității din București, înfiinţată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1864 şi construită sub îndrumarea arhitectului Alexandru Orăscu.

Ruinele vechii Universităţi, dezvăluite acum, sunt rezultatul afectării clădirii de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial care au determinat demolarea unei părţi a imobilului în anii ’50 ai secolului trecut.

Cercetările arheologice în zona Pieţii Universităţii din Bucureşti au fost începute încă din 2011.

sati