Modificarea în Parlament a legilor justiției, schimbate de Monica Macovei, în 2005, prin angajarea răspunderii Guvernului, în niciun caz cu vreo dezbatere cu oricine altcineva în afară de Traian Băsescu, a stârnit un adevărat Jihad.
Până și sindicatele, nemulțumite până acum că revoluția fiscală va scădea salariile angajaților din privat, au anunțat că vor să se alăture protestelor față de Comisia Parlamentară condusă de Florin Iordache.
Proteste care se încearcă a fi provocate, fără prea mare succes, însă, încă de când ministrul Justiției a anunțat prima formă a proiectului. Cum prima ieșire a fost cam anemică, tinerii frumoși și liberi s-au decis că-s dispuși să primească în clubul lor select și pensionari pe care altă dată îi disprețuiau și spuneau despre ei că n-ar avea dinți în gură sau sindicaliști care iau leafă de la stat.
Însuși simbolul tinerilor rebeli, Tudor Chirilă, a ajuns să cheme sindicatele și pensionarii în stradă. Ca la un semn, on-line-ul este invadat de același mesaj: săriți, este război, acum ori niciodată trebuie să apărăm Justiția. Și pe Kovesi, desigur. Și nu este o metaforă a noastră. Este citat din editorialul scris de celebra deja Ioana Ene Dogioiu.
Interesant este că, și de această dată, s-au indignat aceleași persoane și cu aceleași cuvinte ca în câteva alte ocazii trecute, toate spontane bineînțeles. Problema cu spontaneitatea, însă, este că, dacă urmează un tipar de 2, 3 ori sau mai multe, deja sfidează orice regulă a logicii și statisticii matematice și putem defini un mecanism.
În primul rând, intră mereu în scenă aceiași oameni, cu fix același mesaj. Statistic și psihologic vorbind, nici măcar aceeași persoană nu poate reproduce spontan de două ori o idee cu fix aceleași cuvinte. Iar mesajul este propagat pe paliere.
