x close

Un deținut care își înjunghiase un coleg de celulă, bătut fără milă în Penitenciarul Galați

18 Feb 2020   •   09:08
Un deținut care își înjunghiase un coleg de celulă, bătut fără milă în Penitenciarul Galați Foto: Pixabay.com

Un deținut din Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați a ajuns în stare critică la spital după ce a fost bătut fără milă de un coleg de celulă. Incidentul s-a produs în spațiile de detenție, iar victima de 31 de ani a fost lovită în cap cu un obiect metalic.

„A avut loc o agresiune între două persoane private de libertate. Personalul Penitenciarului Galaţi a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul uneia dintre persoanele private de libertate, timp în care a fost solicitat sprijinul serviciului de ambulanţă. Deţinutul agresat a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a declarat Simona Cosma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi, pentru viata-libera.ro.

Starea pacientului este foarte gravă și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Medicii rămâni rezervați.

Agresorul are 27 de ani și se află în penitenciar pentru numeroase infracțiuni printre care omor calificat, tentativă la omor și tâlhărie calificată. Victima a ajuns la închisoare tot pentru omor și în prezent este cercetat pentru tentativă la omor, după ce la sfârșitul lunii ianuarie și-a înjunghiat colegul de celulă.
 

Citeşte mai multe despre:

Galati
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati