Antena 3 CNN Actualitate Diana Șoșoacă s-a răzgândit, senatoarea s-ar vaccina cu Sputnik V

Diana Șoșoacă s-a răzgândit, senatoarea s-ar vaccina cu Sputnik V

Senatoarea Diana Șoșoacă spune că s-ar vaccina cu Sputnik V. ”Ce au cu rușii, noi nu trebuie să ne înțelegem bine cu toți vecinii?”

Diana Șoșoacă s-a răzgândit, senatoarea s-ar vaccina cu Sputnik V
Sursa foto: Antena 3
de Laura Dinu    |    23 Mar 2021   •   10:38

”De ce nu au negociat cu rușii Sputnik-ul V? Ce au cu rușii, noi nu trebuie să ne înțelegem bine cu toți vecinii?! Nu, politica în România a fost să ne putem în cap toți vecinii, să ne certăm cu ei, dar să ne înțelegem cu ăia de la 12.000 de km sau cu Germania sau cu Franța. În timp ce Germania, Franța sau America au relații de prietenie cu rușii și își iau gazele la preț de zece ori mai mic decât noi”, a declarat Diana Șoșoacă. 

„Noi nu avem pandemie”

Senatoarea a mai spus că vrea ca actuala conducere a țării să fie înlocuită cu una „profesionistă”.

„Grupul pentru vaccinare nu are nici măcar un medic, sunt ba purtători de cuvânt, ba din ministere, din Guvern care nu fac altceva decât să fie colonei și absolut toți fac parte din servicii, d-aia nu am voie să dau numele lor, dar o să dau publicității ce pot, pentru că nu te pui cu un avocat. Sunt oameni care ar trebui să conducă această așa zisă pandemie, pentru că noi nu avem pandemie, nu este nici măcar decretată epidemie în România. Tu nu poți să cerifici o pandemie până nu descoperi că în propria țară ai epidemie. Este o chestie logică, care iese din legislație. Nu mă las până nu sunt demiși acești oameni și nu vom avea niște profesioniști. Justiția lasă de dorit, totul pleacă de lipsa dreptății” a spus Diana Șoșoacă, potrivit gândul.ro.

Diana Șoșoacă, acuzații grave: Nu colonelul Gheorghiță coordonează vaccinarea! Săptămâna viitoare public lista cu cei care conduc țara

Senatorul Diana Șoșoacă a fost prezentă, sâmbătă, în platoul emisiunii Subiectiv, unde a adus acuzații grave, fără a le proba, la adresa responsabililor campaniei de vaccinare.

Șoșoacă a făcut referire la mitingul anti-restricții din Piața Victoriei, la care a participat, și unde a îndemnat la nerespectarea măsurilor anti-pandemie.

"Atenție, Guvernul României, atenție domnu' președinte Iohannis, pentru că veți cădea. Poporul român a explodat. Chiar acolo, în Piața Victoriei, mi-au venit știri din interior, știri care spun că se gândeau (cei din Palatul Victoria, n.r.) ca, de duminica viitoare, să închidă mall-urile, să nu mai circulăm între 18 și 5 dimineață... Peste cadavrele noastre! Să nu mai circulăm decât cu declarație pe proprie răspundere, inclusiv în timpul zilei. Pentru ce?

Diana Șoșoacă: Alegeri anticipate! Restartăm România

Să plece! Și Iohannis, și guvernul, și Parlamentul ăsta de incompetenți. Restartăm România!" a spus Șoșoacă, de îndată ce fost prezentată de realizatorul Răzvan Dumitrescu.

"Lăsați cu prostiile, cu infecțiile. Dacă era atâta infecție, era ca în filmele cu chinezii, care cădeau toți. Unde sunt chinezii ăia care cădeau morți pe străzi. Dumneavoastră (se referă la realizatorul Răzvan Dumitrescu, n.r.) ați avut COVID. Ați murit? Nu!", a continuat Diana Șoșoacă.

"Nu, dar alții au murit!", i-a atras atenția Răzvan Dumitrescu.

Diana Șoșoacă: Raed Arafat trebuie condamnat pentru omor calificat

"Au murit pentru că au fost omorâți. Cu tratament inadecvat, cu intubări și cu protocoalele lui Raed Arafat, care trebuie condamnat pentru omor calificat...Protocolul este făcut de Raed Arafat, am informații de la el, este omul care nu vrea să cedeze.

Toți ceilalți în Grupul de Comunicare Strategică au început deja scandalul. Nu este o opinie, sunt știri pe surse de la oameni de acolo. După întrebările pe care le-am adresat, am primit răspunsuri. Într-adevăr, le-au secretizat. Dar o parte din ele, așa cum știu eu, ca avocat, le voi face publice. Nu le pot da numele, dar voi face publice măcar locurile din care sunt persoanele din Grupul de Comunicare.

Să mă dea în judecată. Românii trebuie să știe cine îi conduce.

Vreau să vă spun că nici măcar unul din Grupul de Comunicare Strategică nu este medic! Și nici măcar în grupul care coordonează vaccinarea nu e vreun medic", a spus Diana Șoșoacă.

 

×
Subiecte în articol: Diana Şoşoacă
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close