Antena 3 CNN Actualitate Dincolo de Ştiri: Crăciunul alături de membrii Casei Regale

Dincolo de Ştiri: Crăciunul alături de membrii Casei Regale

Dincolo de Ştiri: Crăciunul alături de membrii Casei Regale
de M.C.    |    27 Dec 2014   •   20:23

Principesa moştenitoare Margareta este invitata Cristinei Ţopescu la „Dincolo de Ştiri”, într-un dialog despre Casa Regală, trecut, prezent şi viitor. Alături de ea, Principele Radu şi Principele Nicolae, care ne sunt ghizi în incursiunea noastră în sărbătoarea creştină a Crăciunului, aşa cum o petrec cei din Casa Regală.

Realizat la Săvârşin, castelul care a ajuns în patrimoniul Casei Regale în anii '40 şi a devenit rapid principala destinaţie pentru membrii Casei Regale. După ce aceştia au părăsit România, a intrat în patrimoniul statului şi a fost restituit abia la începutul secoluli 21.

“Când au plecat cei de la stat, în 2001, nu mai era niciun bec. Restaurarea a început în 2005, dar e făcut doar trei sferturi. Nu e gata încă, să sperăm că în 2015 să facem tot” spune Principesa Margareta.

„Nu au locuit mult aici, castelul a fost cumpărat în 1942 şi au plecat în 1947. Este un loc special şi se simte. Se spune că este un procent de ozon foarte ridicat, castelul este foarte armonios construit, parcul este minunat. Este un loc care îmi place pentru că spaţiile sunt foarte prietenoase” a mai spus aceasta.

Spiritualitatea membrilor Casei Regale, dar şi munca lor caritabilă, sunt prezentate la "Dincolo de Ştiri".

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close