Directorul Institutului Cantacuzino a fost revocat din funcţie la sfârşitul săptămânii trecute

de M.Z.    |    17 Apr 2012   •   14:38
Directorul Institutului Cantacuzino a fost revocat din funcţie la sfârşitul săptămânii trecute Foto: Jurnalul national

Managerul Institutului Cantacuzino, Dorel Radu, a fost revocat din funcţie de ministrul Sănătăţii, Ritli Ldislau, la sfârşitul săptămânii trecute, informează Agerpres.

Până la organizarea unui nou concurs, în această funcţie a fost numit dr. Radu Iordăchel.

Avocatul Poporului face o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri de către Institutul Cantacuzino, aspect considerat o încălcare a dreptului fundamental la sănătate şi, totodată, un act care afectează într-o anumită măsură siguranţa naţională a României.

"De mai multe luni de zile , în cadrul instituţiei Avocatul Poporului se desfăşoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri (stafilococic D - în diluţii -, produs original românesc, folosit în tratamentul infecţiilor stafilococice, antigripal, antituberculos, polidin, cantastim, antidifteric, antitetanic) de către Institutul Cantacuzino, ceea ce în opinia noastră reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate, prevăzut de art. 34 din Constituţie şi o afectare, într-o anumită măsură, a siguranţei naţionale a României", se arată într-un comunicat de presă al AP.

Potrivit Avocatului Poporului, această situaţie are ca efect pericolul producerii unor epidemii ale căror efecte nu ar putea fi înlăturate în lipsa vaccinurilor.

AP crede că este necesar ca Ministerul Sănătăţii să ia măsurile de rigoare cât mai urgent, iar între acestea ar trebui să se regăsească şi îmbunătăţirea managementului Institutului Cantacuzino.

Angajaţii Institutului "Ioan Cantacuzino" au solicitat Ministerului Sănătăţii, săptămâna trecută, să ia măsuri pentru a debloca situaţia din instituţie şi cer demiterea managerului Dorel Radu.

Dr. Monica Bălteanu, vicepreşedinte al sindicatului, a declarat, marţi, că actualul manager a blocat activitatea, au fost închise toate secţiile de producţie şi nu se mai fac achiziţii.

x close