Antena 3 CNN Actualitate Directorul Poștei Române va avea posibilitatea să încaseze bonusuri de peste 68.000 euro

Directorul Poștei Române va avea posibilitatea să încaseze bonusuri de peste 68.000 euro

Directorul Poștei Române va avea posibilitatea să încaseze bonusuri de peste 68.000 euro
08 Ian 2016   •   17:39

Directorul Poștei Române, Alexandru Petrescu, va avea posibilitatea să încaseze un bonus anual de aproape 154.300 lei (peste 34.000 euro), remunerație aprobată de către Ministerul Comunicațiilor și Fondul Proprietatea, acționarii companiei, scrie profit.ro.

La acesta se adaugă și un bonus trimestrial de 38.574 lei (circa 8.500 de euro), de asemenea aprobat de către acționari.

Astfel de bonusuri sunt acordate în companiile de stat dacă sunt îndepliniți anumiți indicatori de performanță.

Cu aproximativ 27.000 de salariați, Poșta este cel mai mare operator local de profil și are o rețea teritorială de peste 5.600 de unități.

În 2014, compania a înregistrat venituri totale de 1,19 miliarde de lei și un profit net de 22,9 milioane de lei (profit brut de 37,5 milioane lei), după mulți ani în care a înregistrat pierderi.

Pentru acest an, compania și-a bugetat un profit brut de doar 1,6 milioane lei, iar date prezentate recent de către Guvern indică plăți restante de peste 100 milioane lei, în luna noiembrie a anului trecut.

Statul a încercat să vândă Poșta și a inițiat negocieri cu operatorul poștal belgian bpost, care nu a mai înaintat însă o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acțiuni, astfel că procesul de privatizare a fost, pentru moment, oprit.

Acționarii companiei sunt Ministerul pentru Societatea Informațională, care deține 75% din acțiuni, și Fondul Proprietatea, cu o participație de 25%.

×
Subiecte în articol: Posta Romana bonus Alexandru Petrescu
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close