Antena 3 CNN Actualitate Discuție telefonică Merkel - Dăncilă despre proiectul Nord Stream 2. Miza este una de miliarde de euro

Discuție telefonică Merkel - Dăncilă despre proiectul Nord Stream 2. Miza este una de miliarde de euro

Discuție telefonică Merkel - Dăncilă despre proiectul Nord Stream 2. Miza este una de miliarde de euro
07 Feb 2019   •   21:45

Evoluții spectaculoase în privința proiectelor de independență energetică ale Europei față de gazul rusesc.

România, ca membru al Uniunii Europene care deține președinția Consiliului Uniunii Europene, este implicată într-o serie de negocieri foarte ample. Potrivit informații de ultimă oră obținute de Antena 3, inițiativa germano-rusă privind crearea unei conducte noi care se numește Nord Stream 2 și care să sporească dependența Europei de gazul rusesc a primit  o lovitură neașteptată.

Urma ca în câteva zile Uniunea Europeană să ia o decizie în privința modului în care Uniunea se raportează la acest proiect.

Potrivit reporterului Antena 3 Maria Toader, miercuri, cancelarul german Angela Merkel a sunat-o pe premierul Viorica Dăncilă pentru a se asigura că România nu va fi o piedică în calea proiectului germano-rus.

"Vorbim de o discuție de aproximativ o jumătate de oră care a avut loc aseară între premierul Viorica Dăncilă și Angela Merkel.

Cancelarul german a încercat să o convingă telefonic pe Viorica Dăncilă să nu introducă în cadrul Consiliului Uniunii Europene o propunere de directivă care ar afecta direct interesele Germaniiei în ceaa ce privește Nord Stream 2 și, evident, conexiunea cu Rusia", a spus reporterul Maria Toader.

Franţa a anunțat că va susţine revizuirea directivei europene cu privire la gazele naturale, care vizează şi proiectul gazoductului Nord Stream 2, potrivit Ministerului francez al Afacerilor Externe, informează Reuters, citată de Agerpres.

Anterior, mai multe surse diplomatice consultate de Reuters au declarat că Germania presează alte capitale europene să blocheze o propunere a Uniunii Europene destinată reglementării gazoductului Nord Stream 2, promovat de Rusia, înaintea unei reuniuni cruciale care este programată a avea loc vineri. Potrivit surselor, principala problemă a Germaniei ar fi să convingă Franţa.

"Obiectivul revizuirii directivei privind gazele naturale este ca regulile din cel de-al treilea pachet energetic să se aplice pentru toate gazoductele cu ţările terţe care intră pe teritoriul european. Directiva revizuită se va aplica şi proiectului Nord Stream 2", a declarat Agnes von der Muhll, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez al Afacerilor Externe. "Franţa intenţionează să susţină adoptare unei astfel de directive. Lucrările continuă împreună cu partenerii noştri, în special cu Germania, cu privire la posibilele modificări care ar putea fi aduse textului", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Executivul comunitar vrea să extindă regulile care guvernează piaţa sa internă în sectorul energetic şi asupra gazoductelor offshore, în ideea de a avea un cuvânt de spus asupra unei noi conducte care este construită în prezent între Rusia şi Germania via Marea Baltică. În forma sa actuală, proiectul Nord Stream 2, promovat de grupul energetic Gazprom, controlat de statul rus, nu trebuie să respecte regulile care guvernează piaţa internă.

Până acum, statele membre nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la acest plan, în condiţiile în care o serie de mari state membre, precum Franţa, Italia şi Spania, nu au fost dispuse să contracareze opoziţia Berlinului faţă de planurile Executivului comunitar. În cazul în care nu va mai beneficia de votul Franţei, Germania ar putea să nu mai dispună de o minoritate de blocaj faţă de propunerea Executivului comunitar.

Când vine vorba de proiectul Nord Stream 2, blocul comunitar este împărţit în două. Pe de o parte se află statele din Europa de Est, cele nordice şi cele baltice care consideră că acest gazoduct face din UE un ostatic al Moscovei şi pe de altă parte se regăsesc statele din nordul Europei, în special Germania, care pun accentul pe avantajele economice ale proiectului.

Dacă propunerea Comisiei Europene privind extinderea regulilor care guvernează piaţa sa internă din sectorul energetic şi asupra gazoductelor offshore va strânge suficient sprijin din partea celor 28 de state membre UE, negocierile cu privire la varianta finală a normelor ar putea începe chiar de săptămâna următoare, având în vedere că Parlamentul European şi-a exprimat deja sprijinul pentru acest plan.

×
Subiecte în articol: Punctul de întâlnire
Parteneri
Șefa ASSMB, Oana Sivache, plasată sub control judiciar de DNA
x close