Antena 3 CNN Actualitate DNA: 43 de edili, urmăriţi penal în dosarul lui Mircea Drăghici şi al lui Constantin Nicolescu

DNA: 43 de edili, urmăriţi penal în dosarul lui Mircea Drăghici şi al lui Constantin Nicolescu

DNA: 43 de edili, urmăriţi penal în dosarul lui Mircea Drăghici şi al lui Constantin Nicolescu
de S.T.    |    04 Mar 2014   •   18:30

Un număr de 43 de edili din Argeş sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu în dosarul deputatului Mircea Drăghici şi al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu, în legătură cu atribuirea unor contracte de circa 3,8 milioane de lei firmei controlate de apropiaţi ai parlamentarului.

Constantin Nicolescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice, este urmărit penal pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Deputatul Mircea Drăghici este urmărit penal este urmărit penal sub aspectul complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 - folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (14 acte materiale), precizează DNA.

În acelaşi dosar, potrivit DNA, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un număr de 28 primari şi viceprimari la data faptelor, în calitate de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Edilii respectivi, toţi din judeţul Argeş, sunt Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni, Nicolae Diaconu, primar al municipiului Curtea de Argeş, Florian Rizea, primar al comunei Ţiţeşti, Gheorghe Matei, primar al comunei Mihăeşti, Florea Ene, primar al comunei Moşoaia, Ion Popa, primar al comunei Stâlpeni, Marian Ibric, primar al comunei Leordeni, Elisaveta Tudose, primar al comunei Coşeşti, Ion Ştefan, primar al comunei Budeasa, Dumitru Voicu, primar al comunei Miceşti, Lucian Cioran, primar al comunei Mozăceni, Ion Bădulescu, primar al comunei Morăreşti, Sevastian Pupăză-Roşu, primar al comunei Stolnici, Daniel Dincuţă, primar al comunei Corbeni, Sever Tarbă, viceprimar al comunei Dragoslavele, Dumitru Secăreanu, primar al comunei Dâmbovicioara, Nicolae Langer, primar al comunei Sălătrucu, Gheorghe Pătraşcu, primar al comunei Lunca Corbului, Gheorghe Cernătescu, primar al comunei Cuca, Constantin Iatagan, primar al comunei Şuici, Alexandru-Adrian Cristescu, primar al comunei Mălureni, Ion Marin, primar al comunei Stoeneşti, Vasile Nica, primar al comunei Valea Danului, Ionel Vişan, primar al comunei Cotmeana, Nicolae Pepenel, primar al comunei Bughea de Sus, Emil Simion, primar al comunei Brăduleţ, Gheorghiţă Boţârcă, primar al oraşului Topoloveni, şi Damian Poştoacă, primar al comunei Mioarele.

De asemenea, arată DNA, s-a dispus urmărirea penală şi faţă de alţi 15 primari din Argeş, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit (câte un act material). Aceştia sunt Corneliu Berevoianu, primar al comunei Nucşoara, Niculaie Dochinoiu, primar al comunei Vedea, Gheorghe Ţucă, primar al comunei Cocu, Marcel Ciobanu, primar al comunei Uda, Vasile Bebe Ivan, primar al comunei Băbana, Niculae Şerban, primar al comunei Mărăcineni, Aurel Bălăşoiu, primar al comunei Rociu, Gheorghe Stoican, primar al comunei Arefu, Mihail Dumitrescu, primar al comunei Merişani, Radu Nicolae, primar al comunei Negraşi, Mircea Păuna, primar al comunei Muşăteşti, Sorin Lupu, primar al comunei Priboeni, Nicolae Smădu, primar al comunei Domneşti, Ion Pădureanu, primar al comunei Godeni, şi Mihai Ungurenuş, primar al comunei Corbi.

DNA mai precizează că suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea din dosar.

Urmărirea penală a lui Drăghici şi Nicolescu în acest dosar a început în februarie 2011.

×
Subiecte în articol: Mircea Drăghici Constantin Nicolescu
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close