Antena 3 CNN Actualitate DNA percheziţionează Consiliul Judeţean Argeş. Sunt vizate serviciile de investiţii şi licitaţii ale instituţiei

DNA percheziţionează Consiliul Judeţean Argeş. Sunt vizate serviciile de investiţii şi licitaţii ale instituţiei

DNA percheziţionează Consiliul Judeţean Argeş. Sunt vizate serviciile de investiţii şi licitaţii ale instituţiei
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Sep 2012   •   09:15
UPDATE 11.00 - Percheziţiile DNA vizează şi sediile a patru firme care au avut contracte cu Consiliul Judeţean Argeş, precum şi la o locuinţă particulară, potrivit avocatului Gabriela Zoană, citat de Agerpres.
  
"Este vorba de o percheziţie, un simplu act procedural. Nu au fost ridicate până în prezent înscrisuri, dar percheziţiile nu s-au încheiat. (...) Nu este un dosar nou. Nu e nimic neobişnuit, percheziţia este un act de procedură comun în timpul urmăririi penale", a declarat Zoană, care îl reprezintă pe Nicolescu într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA.
______________________________________

Percheziţii ale procurorilor DNA au loc, luni dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Argeş. La operaţiune participă procurori DNA - Serviciul teritorial Piteşti şi mai mulţi poliţişti care verifică mai multe birouri ale Consiliului Judeţean, inclusiv biroul preşedintelui instituţiei, Constantin Nicolescu, fiind vizate serviciile de investiţii şi licitaţii, informează Mediafax.
   
Percheziţiile au loc în prezenţa vicepreşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău (PSD), care a fost chemat de acasă de către anchetatori.
   
"Am deschis instituţia şi le-am pus la dispoziţie procurorilor tot ceea ce ni s-a cerut şi vom ajuta ancheta. Vreau să cred ca nu este o răzbunare politică" a declarat Tecău.
   
El a precizat că preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este plecat în Capitală şi se va întoarce la Piteşti luni, la orele prânzului.
   
Potrivit unor surse judiciare, în acest caz se fac cercetări privind fraude cu fonduri europene.
   
În 18 mai, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false.




×
Subiecte în articol: Constantin Nicolescu
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close