Antena 3 CNN Actualitate Dobre: Sunt extrem de dezamăgit că am fost pus într-o situaţie de acest gen. Am respectat legile

Dobre: Sunt extrem de dezamăgit că am fost pus într-o situaţie de acest gen. Am respectat legile

Dobre: Sunt extrem de dezamăgit că am fost pus într-o situaţie de acest gen. Am respectat legile
Sursa foto: Foto: Mediafax
de S.T.    |    11 Sep 2012   •   16:34

Fostul ministru delegat al Administraţiei Victor Paul Dobre a declarat, marţi, după ce deputaţii au respins solicitarea de începere a urmăririi sale penale, că este o zi tristă şi că este extrem de dezamăgit că a fost pus într-o situaţie de acest gen atât timp cât a respectat legile şi instituţiile.

"Cred că, după mai bine de 20 de ani de politică, după mai bine de 20 de ani de activitate în administraţia publică, unde am îndeplinit foarte multe responsabilităţi şi înalte responsabilităţi pentru mine, azi, a fost o zi foarte tristă. Sunt extrem de dezamăgit că am fost pus într-o situaţie de acest gen, atât timp cât am respectat legile ţării, respect instituţiile, am mare respect pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor şi niciodată nu mi-am permis să-i impun cuiva să nu respecte legea. E o zi în care sunt extrem de dezamăgit", a precizat Dobre, citat de Mediafax.

Camera Deputaţilor a respins, marţi, solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.


În 10 august, Parchetul ÎCCJ a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre, care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.

×
Subiecte în articol: urmarire penala Camera Deputatilor
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close