Antena 3 CNN Actualitate Documentul pe care administratorul de bloc nu are voie să îl ceară locatarilor! Este interzis prin lege

Documentul pe care administratorul de bloc nu are voie să îl ceară locatarilor! Este interzis prin lege

Administratorul de bloc încalcă de multe ori legea și solicită documente pe care nu ar avea voie să le ceară.

Documentul pe care administratorul de bloc nu are voie să îl ceară locatarilor! Este interzis prin lege
Sursa foto: Hepta Photo Agency
de Laura Dinu    |    22 Noi 2023   •   14:00

Administratorii de bloc obișnuiesc să ceară frecvent copii după actele de identitate sau după alte documente ale celor care locuiesc în bloc. Însă acest lucru este interzis prin Regulamentul european privind protecția datelor (GDPR) dar și de Autoritatea pentru Protecția Datelor (ANSPDCP).  

Cu alte cuvinte, aceștia ar trebui să aplice principiul prelucrării a cât mai puține date, strict necesare. 

Într-un ghid publicat pentru asociațiile de proprietari, Autoritatea a subliniat că asociațiile nu ar trebui să ceară copii după diverse documente ale celor care stau în bloc.

„În ceea ce privește înscrierea persoanelor în cartea de imobil, art. 94 din Norme prevede că aceasta se face în baza actului de identitate, iar pentru copiii sub 14 ani, în baza certificatului de naștere. Pentru înscrierea persoanelor în cartea de imobil nu pot fi solicitate fotocopii ale actelor de identitate, certificatelor de stare civilă sau titlurilor de proprietate, normele stabilind că acestea pot fi doar verificate vizual pentru conformitate”, subliniază ANSPDCP în ghid, potrivit avocatnet.ro.

ANSPDCP a atras atenția asociațiilor de proprietari încă din 2019 cu privire la acest obicei al responsabililor din asociație de a cere locatarilor copii după diverse documente, în special după cele de identitate, în scopul completării cărții de imobil. 

GDPR-ul impune tuturor celor ce prelucrează date să respecte câteva principii de bază, printre care: 

  • datele trebuie să fie prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată; 
  • datele prelucrate sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate (reducerea la minimum a datelor). 

Cu alte cuvinte, solicitarea anumitor copii după documente și diverse informații (profesia, de exemplu, care în mod definitiv poate fi considerată chiar irelevantă într-un atare context) poate fi considerat excesiv pe legislația de protecția datelor. 

În altă ordine de idei, a cere copii după un act de identitate înseamnă a prelucra datele din acel document, ceea ce, conform Legii nr. 190/2018, atrage în multe cazuri obligația de a numi un responsabil cu protecția datelor, iar asociația de proprietari s-ar putea să nu-și dorească acest lucru. 

×
Subiecte în articol: administrator bloc copie buletin
Parteneri
Benzina și motorina se scumpesc considerabil de la 1 iulie!
x close