Antena 3 a intrat în posesia declarației făcute de Lucian Onea, șeful unității de elită a DNA Ploiești, prin care Lucian Onea încearcă să explice falsurile de care este acuzat de Parchetul General.
Acesta susține că totul este o înscenare. Pe de altă parte, recunoaște tot ce spune Vlad Cosma. Este o înscenare pentru că ideea ar fi venit de la Vlad Cosma și nu de la el.
Documentul a fost luat de la CSM de către procurorii de la Parchetul General, către procurorul Elena Iordache în dosarul în care s-a declarat jihadul pentru oamenii Laurei Codruța Kovesi.
Onea le-a explicat inspectorilor că Vlad Cosma le-a spus fără nonșalanță, susținând că este ceva normal, avea două identități sub acoperire și că a depus în numele fiecărui personaj fictiv denunțuri la dosar. Două denunțuri care coroborate au reprezentat probele privind trimiterea în judecată a fostului premier Victor Ponta și a omului de afaceri, Sebastian Ghiță.
Iată ce zice Lucian Onea în declarația sa: „(...) la data de 18.05.2015, COSMA VLAD ALEXANDRU a fost audiat sub identitatea ARNĂUT VITALII. în dosarul nr.84/P/2015. Cu acea ocazie, a prezentat un document olograf despre care a susținut că a fost redactat de către Ghiță Sebastian Aurelian și mai multe tabele cuprinzând nume de persoane care fac parte din presupusa rețea de corupere a alegătorilor, folosită de Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei alte persoane, Petran Alin (identificat ulterior ca fiind Petran Ioan), pe teritoriul Republicii Moldova.
Cosma Vlad Alexandru a pus în discuție, pentru o deplină conspirativitate, posibilitatea trimiterii documentelor, sub anonimat, prin intermediul serviciului poștal, de pe teritoriul Republicii Moldova, locul unde se desfășurase pretinsa activitate de corupere a alegătorilor.
Analizând propunerea acestuia, a rezultat că nu există niciun impediment legal ca un înscris să fie transmis prin serviciul poștal sub anonimat, iar apoi atașat și valorificat la un dosar penal.
În concluzie, dată fiind situația concretă, cu referire la statutul său de martor amenințat, pentru protejarea acestuia, conform normelor de procedură penală, s-a convenit asupra modului conspirat în care înscrisurile să ajungă la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, în vederea valorificării în cadrul dosarului penal, astfel încât identitatea persoanei care le-a depus și care avea acordat statutul de martor amenințat să nu fie devoalată.
Această modalitate s-a materializat prin realizarea unei cereri anonime la care au fost atașate înscrisurile valorificate în cauza penală, trasmisă atât prin curierat de la Chișinău, cât și prin fax, activitate pe care chiar denunțătorul a pus-o în practică, prin intermediul unei alte persoane care a redactat olograf sesizarea sub numele Serghei Petruș, acest ultim aspect rezultând exclusiv din înregistrările difuzate în mass-media în seara zilei de 11.02.2018, de care și eu am luat la cunoștință numai la acel moment.
Afirmația acestuia din urmă în sensul că eu i-aș fi pus la dispoziție înscrisurile și i-aș fi solicitat să le depună la dosarul cauzei prin transmiterea lor, pe numele altei persoane, din Republica Moldova este neadevărată și constituie o înscenare”.