Antena 3 CNN Actualitate Doi dintre bărbații care l-ar fi omorât pe afaceristul din Sibiu, Adrian Kreiner, au fost prinși în străinătate

Doi dintre bărbații care l-ar fi omorât pe afaceristul din Sibiu, Adrian Kreiner, au fost prinși în străinătate

Poliția Română transmite că au fost prinși doi dintre cei trei suspecții în cazul crimei de la Sibiu, atunci când indivizii au intra în casa omului de afaceri Adrian Kreiner și l-au omorât. Este vorba despre Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Noi 2023   •   15:25

"În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord. 

Cei doi, Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă, au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.

În cauză, polițiștii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la localizarea și depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți devansarea termenului stabilit inițial, astfel că, pe numele bărbaților au fost emise mandate de arestare preventivă și, respectiv, mandate internaționale de arestare.

 Citește și: Criminalii omului de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner, au fost dați în urmărire generală

Ulterior, autoritățile române au transmis autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord mandatele internaționale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora", transmite Poliția Română. 

×
Subiecte în articol: criminali romani arestati
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close