Antena 3 CNN Actualitate Doi bulgari sunt judecaţi în Constanţa pentru furt din situri arheologice

Doi bulgari sunt judecaţi în Constanţa pentru furt din situri arheologice

Doi bulgari sunt judecaţi în Constanţa pentru furt din situri arheologice
Sursa foto: Foto: Intact Images
09 Dec 2011   •   20:55

Doi cetăţeni bulgari au fost trimişi în judecată după ce au furat mai multe obiecte cu valoare istorică şi artistică din patrimoniul naţional, transmite Mediafax.
   
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, procurorii au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a lui Svilen Petrov Dobrev şi Kenan Dzhemaydin Sali, pentru efectuarea unor detecţii sau săpături în siturile arheologice în zona localităţii Limanu, judeţul Constanţa.
   
Astfel, în 17 septembrie 2010, lucrătorii de poliţie din cadrul Punctului de Trecere Frontieră Negru Vodă i-au depistat pe cei doi cetăţeni bulgari, având în autoturismul cu care se deplasau obiecte de interes arheologic pe care nu le puteau justifica.
   
În urma investigaţiilor, anchetatorii au stabilit că obiectele de interes arheologic provin din săpături făcute într-o zonă de interes arheologic de mare importanţă care, conform Listei Monumentelor Istorice 2010, face parte din situl arheologic necropola tumulară a Cetăţii Callatis.
   
Astfel, au fost găsite 21 de vârfuri de săgeţi de luptă datate în sec. V-IV î.Chr., două ţinte din bronz, o fibulă - piesă accesoriu îmbrăcăminte datate în sec. II-III d.Chr, 40 de piese metalice stabilite ca fiind monede, datând din diferite perioade istorice sec. IV-III î.Chr., din perioada lui Alexandru cel Mare, sec. III î.Chr. - tip Callatis, sec. I î.Chr. - tip Athena, sec. II-III d.Chr. - tip callatiene şi respectiv din timpul Împăratului Aurelian, sec. IV-V d.Chr. - perioada romană, sec. XVI - perioada otomană Baiazid II, sec. XVII, acestea fiind din bronz sau argint.

×
Subiecte în articol: cetateni bronz argint monede
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close