Antena 3 CNN Actualitate Doi elevi din Giurgiu au dat foc cataloagelor școlare

Doi elevi din Giurgiu au dat foc cataloagelor școlare

Polițiștii au deschis o anchetă după ce doi copii din Giurgiu au dat foc cataloagelor școlare pentru că luaseră note mici. 

Doi elevi din Giurgiu au dat foc cataloagelor școlare
Sursa foto: opiniatimisoarei.ro
20 Feb 2020   •   15:46

Doi minori cu vârste de 12, respectiv 16 ani, din comuna Ogrezeni, judeţul Giurgiu, sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au pătruns pe timpul nopţii în incinta şcolii unde învăţau, au sustras mai multe cataloage şcolare şi le-au dat foc pentru că luaseră note mici, scrie Agerpres.

"Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Mihăileşti au fost sesizaţi de către un cadru didactic cu privire la faptul că în noaptea de 18 spre 19 februarie, persoane necunoscute au pătruns în incinta unei şcoli din comuna Ogrezeni de unde au sustras mai multe cataloage şcolare. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat cercetările şi au constatat faptul că persoanele au pătruns în incinta şcolii prin forţarea unei ferestre după care, dintr-un dulap care se afla în cancelaria subunităţii şcolare au sustras patru cataloage şi patru condici de prezenţă a cadrelor didactice", se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.

×
Subiecte în articol: Giurgiu
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close