Antena 3 CNN Actualitate Doi poliţişti falşi din Bucureşti au făcut 20.000€ din şpăgi şi amenzi plătite pe loc

Doi poliţişti falşi din Bucureşti au făcut 20.000€ din şpăgi şi amenzi plătite pe loc

Doi poliţişti falşi din Bucureşti au reuşit să strângă peste 20.000 de euro, în ultimele luni, din şpăgi şi amenzi plătite pe loc de şoferii opriţi în trafic. Cei doi sunt foşti poliţişti daţi afară din sistem.

o_1eul7cs5u16i15gv1int14241d6rb.jpg
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Murgilă    |    16 Feb 2021   •   12:55

Rămaşi fără locuril de muncă, cei doi au continuat să facă pe poliţiştii, fiind îmbrăcaţi cu uniforme oficiale şi folosind chiar un autoturism Dacia Logan cu numere de înmatriculare ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), plăcuţe de înmatriculare pe care le-a furat de la alte maşini de Poliţie.

Astfel, cei doi au continuat să umble cu maşina neincripţionată pe străzile din Bucureşti, iar în ultimele luni ar fi făcut peste 20.000 de euro din şpăgile pe care le cereau şoferilor, dar şi din amenzile pe care şoferii le plăteau pe loc.

Falşii poliţişti aveau şi un chitanţier fals pentru a le demonstra şoferilor că amenzile plătite pe loc sunt reale.

Din nefericire pentru ei, adevăraţii poliţişti au aflat că cei doi nu au renunţat la job, chiar dacă au fost daţi afară din sistem, şi i-au filat.

În această dimineaţă, falşii poliţişti au fost blocaţi în trafic, iar poliţiştii de la Secţia 9 i-au prins şi au făcut cercetarea la faţa locului. Cei doi aveau uniforme oficiale, plăcuţe de înmatriculare furate şi măşti de protecţie.

Suspecţii au fost duşi la sediul Secţiei 9 Poliţie, acolo unde au fost audiaţi şi acuzaţi de uzurpare de calităţi oficial şi fals.

×
Subiecte în articol: politisti București
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close