Antena 3 CNN Actualitate Dosarul Hexi Pharma ajunge în instanță. Anunțul făcut de Procurorul General al României

Dosarul Hexi Pharma ajunge în instanță. Anunțul făcut de Procurorul General al României

Dosarul Hexi Pharma ajunge în instanță. Anunțul făcut de Procurorul General al României
03 Iul 2016   •   12:30

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, duminică, că este a aproape de finalizare expertiza tehnică asupra maşinii conduse de Dan Condrea în noaptea accidentului şi că o soluţie în dosarul morţii, va fi dată de procurori în luna iulie.

"Va fi o soluţie în legătură cu accidentul în această lună(n.r. iulie). Este aproape de finalizare, din datele pe care le am, expertiza tehnică asupra autoturismului. Vor putea soluţiona în termen rezonabil aceasta cauză", a spus Augustin Lazăr, duminică, la ceremonia pentru Ziua Justiţiei.

Despre ancheta cu privire la dezinfectanţii Hexi Pharma, procurorul general al României a declarat că "este în curs procesul de constituire a părţilor civile."

"Există un volum de activitate în desfăşurare. Se desfăşoară activităţi privind ridicări de acte, sunt spre sfârşit aceste activităţi. Urmează analiza şi coroborarea cu expertizele care se fac pentru a vedea modul de eficacitate a soluţiilor care au fost ridicate de la diverse spitale", a mai adăugat Augustin Lazăr.

Declaraţiile au fost făcute la sediul Palatului de Justiţie din Capitală, la ceremonia pentru Ziua Justiţiei, eveniment organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close