Antena 3 CNN Actualitate Dosarul furtului de tablouri: Unul din suspecţi şi mama lui Radu Dogaru ar putea fi eliberaţi

Dosarul furtului de tablouri: Unul din suspecţi şi mama lui Radu Dogaru ar putea fi eliberaţi

Dosarul furtului de tablouri: Unul din suspecţi şi mama lui Radu Dogaru ar putea fi eliberaţi
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    09 Mai 2014   •   16:27

Alexandru Biţu, unul dintre suspecţii din Dosarul tablourilor furate de la un muzeu din Rotterdam, şi mama lui Radu Dogaru, cel de-al doilea suspect acuzat de furt, ar putea fi eliberaţi, după ce magistraţii le-au admis trecerea din arest preventiv sub control judiciar. 

Până la judecarea unei eventuale contestaţii, cei doi rămân în arest. 

Avocatul lui Radu Dogar i-a cerut ministrului Culturii din Olanda să îi spună dacă cele şapte tablouri furate fac parte din patrimoniul de stat al Olandei. 

Următorul termen fixat de judecători în acest caz va fi pe data de 6 iunie. 

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat în luna februarie pe Radu Dogaru la şase ani de închisoare cu executare şi pe Eugen Darie la cinci ani şi patru luni de închisoare, după ce cei doi au recunoscut că au furat cele şapte tablouri de valoare.

×
Subiecte în articol: furt tablouri tablouri
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close