Antena 3 CNN Actualitate Dosarul șpăgii lui Bendei către ofițerul DNA a fost clasat

Dosarul șpăgii lui Bendei către ofițerul DNA a fost clasat

Dosarul șpăgii lui Bendei către ofițerul DNA a fost clasat
07 Iul 2017   •   16:25

Dosarul șpăgii lui Bendei a fost clasat de DNA. Este vorba despre dosarul penal deschis după apariţia interceptărilor cu ofiţerul de poliţie judiciară al DNA, Teo Iordăchiţă, și Ioan Bendei, unul dintre directorii RCS-RDS de la acea vreme.

Potrivit unui răspuns oficial către Antena 3, procurorii DNA au dispus pe 29 mai soluția clasării în acest dosar, arătând că „fapta nu există și nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.

Ioan Bendei a fost interceptat în timp ce solicita secretarei sale telefoane pentru ofiţerul de poliţie judiciară al DNA Teo Iordăchiţă şi pentru rudele acesteia din Craiova, chiar din sediul DNA, potrivit înregistrărilor difuzate la Antena 3.

Bendei oferea mită chiar din sediul DNA

Aflat chiar în sediul DNA, înainte de întâlnirea cu Sorin Alexandrescu, Bendei o sună pe secretară pentru a trimite la trei domicilii ale ofițerului de poliție judiciară telefoane din partea firmei RCS&RDS și operatori care să le instaleze. În ziua următoare, ofițerul DNA sună să-l anunțe pe Ioan Bendei că ”s-a rezolvat la Craiova”. Apoi, același ofițer cere să-i fie dus folosul necuvenit chiar la sediul instituției.

Angajatul DNA care primește aceste foloase din partea RCS&RDS are un rol extrem de important în acest dosar. Ofiterul DNA Iordăchiță Teodosia Elena are grijă, apoi, să omită multe probe de la dosar.

Bendei oferea astfel aceste foloase chiar din casa anticorupției unor oameni ai anticorupției în prezența altor anticorupți care au avut grijă ca aceste probe să nu fie la dosar.

Jurnalistul Adrian Ursu a precizat, într-o intervenție telefonică la 100 de minute, că acest dosar a avut o durată de viață de doar 11 zile, după care a fost clasat, chiar dacă a fost deschis în legătură cu niște „fapte extrem de clare de dare și de oferire de foloase necuvenite în interiorul DNA, către o persoană cu îndatoriri foarte precise”.

„Doamna era responsabilă exact cu administrarea probatoriului”, a spus Adrian Ursu.

Înregistrările compromițătoare cu Ioan Bendei și angajatul DNA

 

×
Subiecte în articol: 100 de minute DNA
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close