Antena 3 CNN Actualitate Aproape două treimi dintre români vor să-şi schimbe jobul, pentru că nu le ajung banii. Cei mai mulți visează la o slujbă într-o multinațională

Aproape două treimi dintre români vor să-şi schimbe jobul, pentru că nu le ajung banii. Cei mai mulți visează la o slujbă într-o multinațională

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:17 27 Noi 2023 Modificat la 08:18 27 Noi 2023

În topul motivelor, pe primul loc se situează salariul mic.

Acest motiv este indicat de 59,7% dintre participanții la un sondaj efectuat recent.

Pe locul doi, într-un procentaj de 56,9%, angajații au plasat lipsa perspectivelor de creștere la actualul loc de muncă.

42,3% dintre salariați se plâng că lucrează într-un mediu toxic, și nu neapărat în sensul contaminării chimice: "toxic" se referă, în acest context, la calitatea relațiilor de muncă, acestea reprezentând al treilea factor, ca pondere, care îi determină pe români să se gândească la o schimbare de job.

30% dintre români speră să-și schimbe slujba încă de la începutul lui 2024

Trei din zece români cred că le va lua între o lună și trei luni să-și schimbe locul de muncă.

15% se așteaptă să reușească acest lucru într-un interval de trei până la șase luni, iar 16% cred că vor avea un job nou după mai bine de o jumătate de an.

2023 a fost apreciat drept un an dificil de 68% dintre lucrătorii din România. Doar 31% se declară mulțumiți de anul care acum este pe final.

Dincolo de schimbarea jobului, românii își doresc în anul 2024 majorări salariale, promovări, oportunități de perfecționare profesională și posibilitatea de a lucra de acasă.

Conform studiului realizat de BestJobs în perioada octombrie - noiembrie 2023, pe un eșantion de 1.250 de persoane angajate, jobul ideal pentru cei mai mulți dintre români este într-o multinațională.

×
Etichete: romani job bani sondaj
x close