Dumitru Sechelariu, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influenţă

06 Apr 2010   •   15:19
Dumitru Sechelariu, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influenţă sechelariu

Fostul edil al Bacăului, Dumitru Sechelariu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzaţia de cumpărare de influenţă. În urmă cu o lună, anchetatorii ceruseră arestarea preventivă a lui Sechelariu. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi directorul SC Transport Public SA Bacău, Iuliean Şuţu.

În rechizitoriul DNA, se arată că ?la data de 17 februarie 2010, inculpatul Sechelariu Dumitru a oferit şi remis, prin intermediar, inculpatului Şutu Iuliean, suma de 77.400 lei, în scopul cumpărării influenţei a doi denunţători, pentru ca aceştia din urmă să intervină pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bacău, membri ai completului de judecată învestit cu soluţionarea unui litigiu comercial în care era implicata SC Transport Public SA Bacău, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile firmei la care inculpatul Sechelariu Dumitru era acţionar. La acel moment, SC Transport Public SA Bacău se afla în negocieri cu un investitor deţinător al unui lanţ de supermarket-uri în legătură cu tranzacţionarea unui teren pentru care se plătise un avans, însă Primăria municipiului Bacău a contestat în instanţă dreptul de proprietate al societăţii asupra terenului?.

Citeşte comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (pdf)


La începutul lui martie, Sechelariu a fost audiat şi reţinut de procurorii anticorupţie, dar a ajuns la spital sub pază. DNA a cerut arestarea fostului primar al Bacăului, dar Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins solicitarea anchetatorilor. Ulterior a fost respins şi recursul DNA, iar Sechelariu a fost cercetat în stare de libertate.

Antena3.ro

Parteneri
x close