Antena 3 CNN Actualitate După două luni de la inaugurare, tronsonul de autostradă Nădlac-Arad trebuie refăcut

După două luni de la inaugurare, tronsonul de autostradă Nădlac-Arad trebuie refăcut

După două luni de la inaugurare, tronsonul de autostradă Nădlac-Arad trebuie refăcut
Sursa foto: Foto:states.ng.mil
de M.Z.    |    07 Dec 2011   •   16:38
Tronsonul de autostradă dintre Nădlac şi Arad, inaugurat de nici două luni, trebuie refăcut. Constructorul va scoate tot asfaltul, pentru că miile de tone de pământ folosite la autostradă trebuie înlocuite cu un alt sortiment de sol.

Reprezentan
ţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) spun că tronsonul care trebuie refăcut este, de fapt, o lucrare de asigurare că drumul este bun, iar această verificare nu va costa nimic.

"Prin urmare, faptul că s-a constatat că o parte din tronsoanele experimentale sunt în curs de refacere nu constituie motiv de îngrijorare cu privire la respectarea termenului de execuţie, ci mai degrabă o asigurare asupra nivelului de calitate ce urmează a fi executat. Menţionăm că execuţia de sectoare experimentale este o procedură standard pentru toate contractele de lucrări şi nu implică extensii de timp sau costuri suplimentare", spun reprezentanţii CNADNR.
 



 

×
Subiecte în articol: inaugurare costuri sol
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close