Antena 3 CNN Actualitate Duşa: Prefectul de Brăila va fi demis în următoarea şedinţă de Guvern

Duşa: Prefectul de Brăila va fi demis în următoarea şedinţă de Guvern

Duşa: Prefectul de Brăila va fi demis în următoarea şedinţă de Guvern
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de S.T.    |    31 Ian 2014   •   12:20

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat vineri că prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, va fi demis în următoarea şedinţă de Guvern pentru proasta gestionare a situaţiei legate de localităţile izolate din cauza zăpezii.

"Domnul prefect de Brăila, aşa cum a anunţat primul ministru, va fi demis într-o şedinţă de Guvern, pentru că prefecţii şi subprefecţii se numesc şi se eliberează din funcţie prin hotărâri ale Guvernului. Eu nu am discutat cu domnul prefect, am discutat cu membrii Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi cu cei care trebuie să intervină operativ. Conform legii, şeful Comandamentului este încă prefectul de Brăila. La Buzău prefectul a fost deja demis, după cum ştiţi, urmează ca în următoarea şedinţă de Guvern să fie demis şi prefectul de Brăila", a declarat Duşa, scrie Agerpres.

Ministrul Apărării a mai spus că despre demiterea prefectului de Constanţa va vorbi vicepremierul Liviu Dragnea, care se află în acest judeţ.

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close