Ecaterina Andronescu: Nu am redus numărul orelor de sport

06 Mar 2009   •   14:14
Ecaterina Andronescu: Nu am redus numărul orelor de sport Ecaterina Andronescu

Ministerul Educaţiei a anunţat un plan de restructurare a programei şcolare, care presupune reducerea a numărului de ore în sistemul preuniversitar, de la 38 la 30 pe săptămână. Primele tăiate de pe listă sunt limbile străine şi educaţia fizică.

Ecaterina Andronescu este convinsă că reducerea numărului de ore în învăţământul preuniversitar va avea efecte benefice asupra elevilor.

Cât priveşte orele de sport, Andronescu susţine că acestea au fost regândite. Astfel, potrivit ministrului, ar rămâne o oră de sport şi două ore extracurriculare.

Măsura este, însă, contestată, atât de profesori, cât şi de specialişti.

Potrivit lui Cătălin Croitoru, preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), cerinţele Uniuniii Europene sunt de minim trei ore de sport pe săptămână.

Totodată, nutriţionistul Ligia Alexandrescu susţine că "bolile de inimă, durerile de spate, fragilizarea oaselor, toate acestea apar din lipsa exerciţiului fizic".

Ore s-au tăiat şi din materiile de specialitate, din limbile străine, istorie şi geografie. Cei mai afectaţi de această decizie par a fi, însă, profesorii, întrucât apar şi diminuări de norme

Ministerul Educaţiei vrea să reducă la jumătate programa şcolară şi să elaboreze una nouă, care să corespundă cu ofertele de pe piaţa muncii.

În cursul zilei de vineri, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a susţinut o declaraţie de presă, în cadrul căreia a oferit câteva precizări cu privire la restructurarea programei şcolare.

Iată cele mai importante declaraţii făcute de Ecaterina Andronescu:

- Modificarea numărului de ore pentru elevi nu a fost bine gestionată comunicativ
- Ne-am angajat să relaxăm puţin programul şcolar
- Am redus numărul de ore pe săptămână la 30
- Nu am redus numărul orelor de sport
- Sunt nemulţumită de maniera în care se desfăşoară orele de sport la noi
- Rămâne în trunchiul comun o oră de educaţie fizică şi trec două ore în activitatea etracurriculară a elevilor
- Fiecare elev va avea posibilitatea să îşi aleagă sportul care îi place
- Vrem să reintroducem competiţiile sportive şcolare şi pe cele de performanţă

Antena 3

x close