Document: Cum a clasat DNA dosarul Ordonanței 13

de M.Z.    |    28 Feb 2017   •   22:35
Document: Cum a clasat DNA dosarul Ordonanței 13 Foto: gov.ro

Documentul care arată cum a clasat Direcția Națională Anticorupție (DNA) dosarul celebrei ordonanțe de urgență nr. 13 a fost prezentat marți, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Interesant este faptul că, potrivit informațiilor prezentate la Antena 3, plângerea a fost făcută de Mihai Polițeanu, însă în avans, înainte ca fapta să existe. 

Plângerea a fost făcută pe 24 ianuarie, după ședința de guvern la care a mers președintele Klaus Iohannis și a vorbit de cei ”doi elefanți” din sală. La acel moment, nu se adoptase nicio ordonanță de urgență.

Mihai Polițeanu a scris pe Facebook că a fost chemat la DNA pe 1 februarie, în legătură cu denunțul împotriva lui Grindeanu și Iordache. Apoi, potrivit informațiilor prezentate la Antena 3, Polițeanu a fost chemat la DNA, pentru a face completări.

Astfel, dosarul cu nr. 46/P/2017 s-a format ca urmare a denunțului formulat pe 31 ianuarie 2017, de Mihai Polițeanu și Ghioc Elena, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și prezentarea cu rea-credință de date inexacte Parlamentului sau președintelui României, cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, în legătură cu modalitățile prin care prim-ministrul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției Florin Iordache au promovat și susținut adoptarea prin OUG, la data de 18 ianuarie 2017, a două proiecte de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse precum și modificarea Codului penal și Codului de procedură penală.

Mihai Polițeanu, un apropiat al Monicăi Macovei

Curtea Constituţională a admis, luni, că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvern pe tema anchetei privind OUG 13. Sesizarea în acest sens a fost făcută de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, este al treilea ministru din Guvernul Grindeanu care este audiat în Dosarul celebrei OUG 13, după Grațiela Gavrilescu și Carmen Dan.

 

x close