Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministrul Educației: "A fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu"

Ministrul Educației: "A fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu"

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat luni după-amiază pe pagina sa de Facebook că în urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost agreate mai multe măsuri cu privire la anul școlar 2022-2023, printre care și eliminarea mediei claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu.

Ministrul Educației: "A fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu"
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Marian Ilie
de Ioana Mircea    |    29 Aug 2022   •   14:12

Cu o săptămână înainte de începerea anului școlar 2022-2023, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat pe pagina sa de Facebook că a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu.

Pe lângă aceasta, în cadrul reuniunii de luni a Comisiei de Dialog Social au fost agreate mai multe măsuri care se vor aplica în cadrul anului școlar 2022-2023.

"1. În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională.

2. Având în vedere ca în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de întreruperea a scolii, in ipoteza in care nici in anul școlar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, in acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru examenul național de bacalaureat.

3. În premiera, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât și burse de studiu încă de la începutul anului școlar 2022-2023. Bursele sociale si de studiu se vor acorda în condițiile îndeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 de absențe, iar în cazul burselor de studiu - pe baza calificativelor anuale și obținerii calificativului anual Foarte Bine în clasa a IV-a). Reamintim faptul că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022", a menționat ministrul Educației pe Facebook.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close