Antena 3 CNN Actualitate Educație Evaluarea Națională 2020. Ce se întâmplă cu elevii care au temperatură peste 37,3 grade C la intrarea în examen

Evaluarea Națională 2020. Ce se întâmplă cu elevii care au temperatură peste 37,3 grade C la intrarea în examen

Sute de mii de elevi încep Evaluarea Naţională. Este un examen în condiţii cu totul speciale.

Evaluarea Națională 2020. Ce se întâmplă cu elevii care au temperatură peste 37,3 grade C la intrarea în examen
Sursa foto: Hepta
de S.T.    |    15 Iun 2020   •   08:38

Copiii au fost verificaţi de un medic înainte de a trece pragul unităților de învățământ şi au primit măști de unică folosință pe care sunt obligați să le poarte pe tot parcursul probelor.

Ministerul Educației și Cercetării precizează că în zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel:
- Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;
- Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;
- Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).

Fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc). De asemenea:

• se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanței ușii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;
• intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
• se asigură existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
• În sălile de clasă examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt.

Cum se desfăşoară probele scrise la Capacitate 2020

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Probele sunt monitorizate audio-video. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări sau materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Elevii aflați în izolare sau confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie - 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

Linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

×
Subiecte în articol: elevi temperatura
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close